Deputatii din Comisia de invatamant s-au revoltat din cauza ca salariile profesorilor sunt si prin noua lege a salarizarii bugetarilor printre cele mai mici. Dupa ce au discutat cu ministrul educatiei si cu liderii sindicatului „Alma Mater”, invitati ieri la comisie, deputatii i-au adresat premierului Adrian Nastase o scrisoare in care arata ca „salariile propuse pentru invatamant sunt inadmisibil de mici in comparatie cu alte sectoare”. Deputatii spun ca un profesor cu vechime de 35-40 de ani primeste leafa unui jurist cu o vechime de cinci ani. Semnatarii scrisorii cer marirea salariilor astfel incat sa se asigure un trai decent cadrelor didactice si sa se stopeze migrarea acestora catre alte sectoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News