Vlădescu a afirmat marţi, la discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor, că măsura reducerii salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% se va aplica de la 1 iunie 2010 până la 1 iunie 2011. Sindicaliştii, surprinşi de decizii Anunţul i-a lăsat mască pe liderii sindicali prezenţi la discuţii, care ştiau din declaraţiile făcute de şeful statului, Traian Băsescu, că aceste micşorări ale veniturilor vor fi valabile doar până în luna decembrie a acestui an. “Am fost surprinşi să aflăm la întâlnire că reducerile salariilor şi pensiilor nu sunt numai pentru anul acesta, ci şi pentru prima jumătate din 2011”, a spus secretarul general al CSDR, Sabin Rusu.

Bani mai puţini la pensiile private

Vlădescu a anunţat că va fi redusă plata din contribuţiile salariaţilor către fondurile private de pensii, de la 2,5% la 0,5%. Decizia va afecta, spun reprezentanţii acestor fonduri, cinci milioane de salariaţi, ale căror viitoare pensii vor fi mai mici.

Drepturile bugetarilor, plătite eşalonat

Guvernul a decis, ieri, că drepturile salariale câştigate în instanţă de bugetari până în prezent, care au titluri executorii, vor fi plătite eşalonat începând cu 2012 , după următorul calendar: în 2012 se va restitui 34% din sumă, în 2013 – o altă parte de 33%, iar în 2014 – diferenţa de 33%.

Produsele de lux, accizate

Executivul vrea să reintroducă din acest an accizele pentru produsele de lux, precum blănurile, parfumurile, bijuteriile sau iahturile. Măsura ar putea atrage sancţiuni din partea Comisiei Europene, care a decis că aceste taxe contravin normelor comunitare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News