În luna decembrie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2582 lei, cu 7,0% mai mare decât în luna noiembrie 2014, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5802 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1061 lei).
„În luna decembrie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat creşteri faţă de luna noiembrie 2014. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici”, se arată într-un comunicat al INS.
Cele mai semnificative majorări ale câştigului salarial mediu net au fost de 39,3% (tot pentru extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale), respectiv de 30% (fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului), 20,5% – 28,5% (silvicultură şi exploatare forestieră, inclusiv pescuit şi acvacultură, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de servicii anexe extracţiei, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat), 14,5% – 18,5% (telecomunicaţii, industria metalurgică, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie), respectiv 10,5% – 13,5% (fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, tranzacţii imobiliare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, cercetare-dezvoltare, extracţia cărbunelui superior şi inferior).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de poştă şi de curier (7,1%), respectiv activităţi auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii – 1,8%.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro