Scenele s-au petrecut pe 24 martie, în Campo San Pantalon. Un individ sare de pe o clădire, de la aproximativ 10 metri înălțime, în apa dintr-un canal venețian.

Trecătorii au încercat să-l împiedice să facă săritura. Adâncimea apei din canal este mică! Dar bărbatul sare!

După ce acțiunea este filmată de un prieten, acesta îi dă săritorului un prosop cu care să se șteargă. 

Comportamentul a stârnit indignarea primarului orașului lagunar, Luigi Brugnaro, care a scris, pe contul său de Twitter: „Acest «subiect» ar trebui să primească un certificat de prostie. Încercăm să-l identificăm pe el și pe prietenul lui care a filmat videoclipul stupid pentru rețelele de socializare. Trebuie să dăm primarilor puteri reale împotriva vandalilor!”.

Președintele regiunii, Luca Zaia, explicat că individul, care nu a fost încă fost identificat, riscă o amendă de 350 de euro.

„Ceea ce s-a întâmplat la Veneția este rușinos și mai presus de toate o insultă la adresa fragilității orașului și a noastră, a venețienilor. Astfel de fapte trebuie aspru pedepsite. Oricine vrea să facă, mergeți în altă parte!”, a subliniat oficialul.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări

La Veneția, turiștii înoată în mod obișnuit în canalele protejate de UNESCO.

În august, anul trecut, australieni au făcut surfing pe Marele Canal. Iar în mai, mai mulți turiști au înotat goi în apropierea de Arsenale și au vandalizat biserica Redentore.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Irinel   •   09.09.2023, 16:29

Eu zic,,de nebunie"

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro

Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro

Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro

Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI