Scenele s-au petrecut pe 24 martie, în Campo San Pantalon. Un individ sare de pe o clădire, de la aproximativ 10 metri înălțime, în apa dintr-un canal venețian.

Trecătorii au încercat să-l împiedice să facă săritura. Adâncimea apei din canal este mică! Dar bărbatul sare!

După ce acțiunea este filmată de un prieten, acesta îi dă săritorului un prosop cu care să se șteargă. 

Comportamentul a stârnit indignarea primarului orașului lagunar, Luigi Brugnaro, care a scris, pe contul său de Twitter: „Acest «subiect» ar trebui să primească un certificat de prostie. Încercăm să-l identificăm pe el și pe prietenul lui care a filmat videoclipul stupid pentru rețelele de socializare. Trebuie să dăm primarilor puteri reale împotriva vandalilor!”.

Președintele regiunii, Luca Zaia, explicat că individul, care nu a fost încă fost identificat, riscă o amendă de 350 de euro.

„Ceea ce s-a întâmplat la Veneția este rușinos și mai presus de toate o insultă la adresa fragilității orașului și a noastră, a venețienilor. Astfel de fapte trebuie aspru pedepsite. Oricine vrea să facă, mergeți în altă parte!”, a subliniat oficialul.

La Veneția, turiștii înoată în mod obișnuit în canalele protejate de UNESCO.

În august, anul trecut, australieni au făcut surfing pe Marele Canal. Iar în mai, mai mulți turiști au înotat goi în apropierea de Arsenale și au vandalizat biserica Redentore.

 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii