"Nu m-am gândit că o să fie atât de greu. Desprinderea a fost Ok, dar a urmat acea rotire, la cară mă aşteptam, dar nu mă aşteptam să fie atât de violentă. A fost extrem de greu să revin în poziţie, deoarece eram în acel costum presurizat", a spus Baumgartner în conferinţa de presă care a urmat saltului.
Austriacul a oferit şi o declaraţia extrem de sensibilă, cu o interesantă morală: "Uneori, trebuie să urci foarte mult pentru a-ţi da seama cât eşti de mic".
Este cea mai mare altitudine de la care sare un om şi cel mai înalt zbor cu balonul. Se pare că Baumgartner a bătut şi un alt record, reuşind să devină primul om care trece de viteza sunetului. Confirmarea oficială nu a venit până la momentul publicării acestui articol.
Saltul lui Baumgartner a avut loc duminică, 14 octombrie. Austriacul a urcat până la 39 km într-o capsulă trasă de un balon. Ascensiunea a durat circa 2 ore şi jumătate. După ce a ieşit din capsulă şi a sărit, Felix a căzut în gol patru minute şi 19 secunde, sperând să atingă viteza sunetului.
La circa 13 minute de la desprinderea de capsulă, Felix Baumgartner a aterizat, cu ajutorul paraşutei sale.
Deşi cunoscută drept „saltul din spaţiu”, săritura lui Baumgartner a fost una din stratosferă, strat superior al atmosferei. Baumgartner a sărit de la circa 39 km, spaţiul cosmic începe la circa 80-100 km de sol. CITEŞTE ŞI: FELIX BAUMGARTNER intră în ISTORIA OMENIRII. FOTOGRAFII FABULOASE de la SALTUL de la peste 38.000 de metriFELIX BAUMGARTNER, în viaţă după SALTUL ISTORIC din STRATOSFERĂ FELIX BAUMGARTNER putea MURI. Clipe de COŞMAR: Înainte de SALTUL istoric de la 39 km, ceva s-a STRICAT