ComenteazăPână de curând, în semn de salut, bărbații își strângeau mâna dreaptă. Dacă cineva avea mâna dreaptă ocupată sau accidentată, își cerea scuze când întindea stânga.
Andreea Ștefănescu, expertă în etichetă, a povestit pentru „Libertatea” care este istoria acestui gest. „Motivul pentru care am început să dăm mâna a fost acela de a indica celuilalt că venim cu intenții bune, că suntem un prieten, nu un inamic. În trecut, când porneau la luptă, bărbații trăgeau cu mâna dreaptă sabia din teaca purtată pe partea stângă. Așa că din acele vremuri bărbații au început să strângă mâna cu dreapta, să o întindă în față ca oamenii să vadă că nu poartă nicio armă și că au gânduri pașnice”, explică tânăra de 32 de ani care și-a făcut o carieră în domeniul bunelor maniere în Dubai, unde de altfel și locuiește de zece ani.
Acum, strângerea de mână a devenit periculoasă din cauza ușurinței cu care se transmite coronavirusul în cazul unui contact fizic. Odată cu ea, și alte metode de salut au devenit nesigure.
În Franța, oamenii își întindeau obrazul la pupat, la fel și în Italia, iar în Orientul Mijlociu bărbații se salutau atingându-și nasul unul de celălalt, într-un gest care se numește „khashmak”. Toate aceste tipuri de salut și de apropiere au fost abolite în această perioadă. Există metode însă la fel de călduroase de a ne saluta, de la distanță, ne asigură Andreea.
Fără strângere
de mână, ne salutăm din priviri
„În primul rând prin contact cu privirea, zâmbind și arătându-ți intențiile prin expresiile faciale. În momentul în care cineva poate a uitat și încearcă să dea mâna cu tine, iar tu nu te simți confortabil cu acest gest, tot ce trebuie să faci este să ridici mâna, să o îndoi și să duci palma direct la inimă, în direcția inimii. Este un gest foarte practicat de cei din țările islamice. Și prim-ministrul Canadei face mereu gestul acesta când merge în vizită în țările respective. Îți îndrepți mâna dreaptă înspre inimă și lași puțin ochii în jos tocmai pentru a-i acorda timp persoanei care stă cu mâna întinsă să realizeze gestul și să-l imite”, ne sfătuiește experta în bune maniere.
Românca a lucrat câțiva ani și ca însoțitoare de zbor pentru familia regală din Emiratele Arabe, așa că a avut ocazia să exerseze adesea protocolul din preajma unor oameni cu rang înalt. „În familiile regale, gestul pe care îl fac membrii acestora nu este cel de a-și pune mâna pe inimă, ci cel de a-și prinde ei ambele mâini în față. O să vezi că foarte multe dintre prințese și ducese fac asta. În loc să dea mâna cu persoana respectivă, își prind ele mâinile în față. Din nou, arăți persoanei respective că ți-ai dori să dai mâna, nu este momentul potrivit, dar ești încântat să de cunoștință. Este un gest plin de grație”, spune Andreea Ștefănescu.
Dacă în Vest
strângerea de mână era aproape salutul universal, există multe zone ale lumii
în care niciodată salutul nu a implicat vreo atingere de un fel. Cum sunt țările
asiatice.
Învățăm de la
asiatici cum să ne salutăm respectuos de la distanță
Tânăra expertă în etichetă internațională ne oferă și varianta thailandeză a salutului, prin care îți exprimi aprecierea și respectul pentru persoana din fața ta fără niciun fel de contact fizic: „De exemplu Wai, în Thailanda, când ne punem mâinile, palmele apropiate una de cealaltă. Mâinile trebuie să fie în direcția pieptului, a inimii. Apoi poți să te și apleci puțin în față. Singurii care nu trebuie să răspundă la Wai sunt călugării. În Japonia, în general, în țările asiatice, este evitat nu numai contactul fizic, dar și zâmbetul larg. Ei nu zâmbesc cu gura până la urechi, arătând dinții”, explică tânăra.
În China, în Taiwan, în Japonia, locuitorii nu-și arată dinții, de aceea sunt multe femei care își acoperă gura cu mâna când râd. Sunt câteva explicații. Una dintre ele este faptul că ei consideră că dinții, fiind parte din scheletul uman, amintesc de moarte. O alta este faptul că ei consideră că realitatea emoțiilor se află în ochi, nu în felul în care zâmbești. Și din acest motiv emoticoanele din lumea asiatică exprimă zâmbetul cu ochilor, nu gura are rolul decisiv
Andreea Ștefănescu, expert în etichetă
Andreea crede că va trebui ca și noi să învățăm să ne exprimăm mai mult emoțiile cu ochii în următoarea perioadă, de vreme ce vom fi obligați mare parte din timp să purtăm măști de protecție. Așa că ne mai oferă o variantă: „bow”, plecăciunea, împrumutată tot din Asia.
Dar și aici există reguli. „În China și Thailanda se apleacă și capul, în Japonia, nu. „Bow”, așa se numește când te apleci în fața persoanei respective. În Japonia e o întreagă cultură în felul cum te apleci față de o persoană, în funcție de ce vrei să exprimi. Pentru un simplu salut, doar la 15 grade, dar nu-ți apleci capul în față, te apleci cu tot corpul, stând drept și privind în jos, nu privești niciodată când te apleci persoana în ochi ca și când ai de gând să-l provoci la un duel. Bineînțeles că unghiul la care te apleci este în funcție de motivul pentru care o faci: un salut obișnuit, să transmiți „îmi pare rău” sau salutul față de cineva cu o ierarhie mai sus decât tine”, spune Andreea.
„Sănătate”
după strănut, obicei împământenit de la pandemia de gripă spaniolă
Tot de politețe ține să spui „sănătate” după ce auzi pe cineva că strănută. Andreea Ștefănescu ne-a explicat cum de s-a împământenit această urare în ultima sută de ani: „Apropo de pandemii, noi atunci când strănută cineva spunem „sănătate!”. În engleză este „bless you”. Asta vine tot din perioada unei pandemii, cea de gripă spaniolă. În perioada aceea, călugării bisericii catolice se rugau mult pentru sănătatea lumii și Papa a făcut un decret prin care toată lumea trebuia să ofere o mică rugăciune pentru cei care începeau să strănute sau să tușească. Și de atunci a rămas urarea de „sănătate” adresată celui care strănută.”