„Salut, sunt George”. Fața nevăzută a liderului AUR George Simion, cum își face campanie în casele oamenilor

• „Mă gândesc la o Românie care să fie ca Polonia”.
• „Ca români, avem suficiente motive să ne ruşinăm, dar avem şi motive să ne bucurăm, că n-am fost ultimii mămăligari”.
• Îi displac cărțile lui Lucian Boia, îi plac filmele lui Porumboiu și Mungiu.
• „Lumea nu e proastă, cum cred ei, lumea te simte”.

Într-a doua zi de Crăciun, George Simion a mers în judeţul Vaslui. Drumul a început de la o biserică din Focşani, unde copreşedintele AUR a asistat la slujbă, cu mască pe faţă şi împuns de ocheadele curioase ale celorlalţi enoriaşi. 

„De câţiva ani, am început să merg la biserică mai des. Bineînţeles, când eram mic, mă ducea bunica, duminica”, spune Simion.

După slujbă, deputatul a atacat Calea Moldovei cu un Logan bej, pe gaz. Îi ia câteva minute să cupleze iPhone-ul la sistemul de la bordul maşinii, „sunt atehnic”. Până la urmă, reuşeşte. „Mi-a strigat cineva, la un protest, din ce bani mi-am luat telefonul ăsta şmecher? Şi i-am răspuns: Din banii tăi! Că e plătit de Parlament”. 

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

„Încă un an, doi fără cravată”

Poartă un suman negru cu înflorituri albe, blugi şi ghete de oraş, din piele, cu talpa subţire. „Bocancii ţin piciorul fix, în gheată, piciorul se mişcă, se încălzeşte”, i-a apărat alegerea unul dintre liderii AUR care l-a însoţit pe o parte a traseului. Teoria călcăturii.

Dincolo de Focşani, ningea.

„Sumanul ăsta e făcut pe comandă, la Tismana, e un atelier acolo. Acum, m-aţi luat de la biserică, că mi-aş fi pus şi iţari”, explică George Simion. La gât poartă un şirag de mătănii, suvenir dintr-o vizită la Muntele Athos, iar ca rezervă, are un fular galben, din lână merinos, cadou de la o firmă de hand-made din Roşia Montană. „Un an, doi, îmi permit încă să nu port cravată”, adaugă Simion. 

O fotografie pe care i-a făcut-o Octav Ganea, de la Inquam, la unul dintre protestele din toamnă, l-a pus pe gânduri. „M-a luat aşa, de aici”, arată spre curea, „părea că am o ditamai burta. Oi fi eu burtos, dar nici chiar aşa”. 

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

După ce şi-a văzut portretul în contraplonjeu, Simion a luat măsuri. A ţinut postul Crăciunului, „am vrut să văd dacă pot”, şi a lucrat la sală pentru a se menţine la categoria antisistem. Răzvrătiţii, în general, nu sunt burtoşi. 

„N-am fost chiar ultimii mămăligari”

„Am 35 de ani, par mai bătrân, nu? Am trăit mult, de asta arăt aşa”. Râde. „Sunt născut în 86. Mama şi tata s-au cunoscut la facultate, în Bucureşti, la ASE. Au făcut-o pe soră-mea şi după patru ani am apărut eu. Mama, din Răchitosu, Vrancea, tata, din Lilieci, Ialomiţa”. 

Simion a crescut la ţară, la bunicii din Vrancea, şi a făcut şcoala la oraş, la Bucureşti: „Şcoala Generală 87, Bobocica, după aia Liceul Gheorghe Lazăr, după aia facultatea, la Universitatea Bucureşti, Administraţie şi Afaceri, şi masterul l-am făcut la Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi. Am făcut istorie, deşi dădusem licenţa pe economie. Istoria comunismului în România. Mi-a plăcut mie subiectul”. 

Îi place Ioan-Aurel Pop, nu-i place Lucian Boia

În materie de istorici, preferinţele lui George Simion sunt clare: Ioan-Aurel Pop, da, Lucian Boia, nu. „Boia n-are nicio treabă cu istoria, scrie aşa, nişte panseuri. Pe când Ioan-Aurel Pop este istoric, preşedintele Academiei, un om care vorbeşte pe surse istorice, nu aşa, după ureche. Cum vorbeşte Boia, care vrea să facă istorie pe înţelesul tuturor în care noi să ne ruşinăm de cine suntem. Avem suficiente motive să ne ruşinăm, dar avem şi motive să ne bucurăm, că n-am fost chiar aşa, ultimii mămăligari. Nu zic că aici ar fi centrul Universului, dar nici aşa, să-ţi fie ruşine, că la noi e numai rău… Nu-i adevărat. Uite, am avut primul oraş cu iluminat stradal din lume. Nu ştiu dacă Timişoara sau Ploieştiul”.

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Nicuşor şi „limba şoferilor”

După o rapidă căutare pe Internet, a reieşit că acel oraş futurist prin secolul XIX era Bucureştiul, care are în continuare iluminat stradal, dar stă mai puţin bine cu apa caldă şi căldura. Au urmat câteva momente de tăcere. Apoi, Simion îşi aduce aminte că l-a ajutat pe Nicuşor Dan să organizeze un protest în 2012. 

Drumul spre Pogana, o comună din sudul Vasluiului şi primul obiectiv de pe traseu, devenise alb. 

„Nicuşor e probabil foarte inteligent pe partea de matematică. Am cunoscut mulţi oameni foarte deştepţi care nu sunt adaptaţi social, nu pot relaţiona. Îi lipseşte partea de comunicare şi de adaptare la situaţii. Să fii primarul Bucureştiului înseamnă să te duci lângă ăia cu canalizarea, trebuie să vezi cu transportul public, să vorbeşti pe limba şoferilor. Omul n-are asta. La ce corupţie a fost, Videanu, continuând până la Firea, e normal că bucureştenii au vrut altceva. Dar nu aşa ceva, nu”. 

Atac la „rezerva strategică”

Cu o mână pe volan, Simion scotoceşte într-o geantă şi scoate o banană. Prin toate buzunarele maşinii, sunt dosite punguţe cu migdale şi nuci, ca în scorbura unei veveriţe, „ţin de foame, e gustarea sănătoasă”. „Gustarea nesănătoasă” sunt miejii de seminţe de floarea soarelui, pe care Simion nu-i mai găseşte. „Aveam o rezervă strategică aici”, explică el, cu mâna în geanta de umăr, în care sunt depozitate, bine împăturite, pijamale, haine de schimb, deodorant, periuţă de dinţi şi un pieptene mic. 

Va înnopta la Gura Humorului, la pensiunea unui simpatizant AUR. După Gura Humorului, Suceava, apoi Bistriţa, unde, la fel, cazarea şi masa sunt rezolvate din mers, din telefoane, „am oameni peste tot şi cele mai bune informaţii”. 

– Înainte de a intra în Parlament, oamenii ăştia erau la fel de prietenoşi cu tine?
– Da, erau, doar că acum îmi dau şi de mâncare.

În 2006, îşi aduce aminte Simion, a organizat primul protest ca la carte. Le promisese unor activişti pentru unirea cu Basarabia că-i ajută, „nu ştiam cum e cu aprobările, cu autorizaţiile, am apelat la Mărieş, de la Asociaţia 21 Decembrie. Îl cunoşteam de când reparasem borna de la Universitate. Ne-a dat aprobare şi am făcut miting. Ei credeau că iar vin doar câţiva nostalgici, cui îi păsa de Basarabia? Dar am strâns 300 de oameni. Am făcut apoi turul redacţiilor şi am apărut pe prima pagină din Gândul”.  

– De ce te-ai implicat în cauza asta, a unirii cu Basarabia?
– Cred în ea, am avea o ţară mai puternică. 

– Vreo iubită de peste Prut?
– Da, am avut şi iubite de peste Prut. Dar am crescut cu muzica soţilor Aldea Teodorovici. Asta se asculta, când eram copil. 

– În politică de ce ai intrat?
– Pentru că m-au interzis în Republica Moldova. Cei de acolo, dar practic cu o mare complicitate, dacă nu chiar cu ordin de la Bucureşti. Şi-atunci am zis gata, trebuie să intru pe terenul lor. 

În bătaia bulgărilor

La Pogana, Simion e aşteptat de echipa lui din teritoriu, printre care Andrei Busuioc, senatorul AUR de Vaslui, venit de la Chişinău împreună cu soţia şi cei doi copii. Nu lipseşte cameramanul, care scoate din portbagaj echipamentul de filmare. 

Scopul vizitei sunt două case cu mulţi copii din sat, pentru care oaspeţii au adus dulciuri, jucării şi diverse alimente. „Am cerut donaţii de la producători. De la o firmă de paste făinoase ne-au dat cinci tone de produse, vrac. Au zis că ne dau, dar să nu se ştie”. Şi Simion arată spre o pungă mare, transparentă, plină cu spaghetti, pe care o ţine sub braţ. 

În poarta primei gospodării, liderul AUR a făcut o eschivă rapidă, să se ferească din calea unui bulgăre de zăpadă. „A nins oleacă”, se scuză mama copiilor care lansau proiectile sfărâmicioase în toate direcţiile. Următoarea capcană e pragul porţii, pe care ghetele lui Simion patinează.

„Salut, sunt George”

După ce face cunoştinţă cu familia, „Salut, sunt George”, Simion leagă conversaţia repetând ultimele cuvinte spuse de interlocutori. „Avem patru copii”, „Patru copii aveţi?”, „Soţul a fost plecat în Germania”, „În Germania? Cine l-a dus acolo?”, „O firmă. Şi nu l-a plătit”, „Nu l-a plătit în Germania?”, „I-o dat ţapă, domnu”.

Cu gâtul curbat, pentru că tavanul singurei camere a familiei e prea jos, Simion se străduieşte să menţină contactul vizual. Îi ţintuieşte pe oameni cu o privire serioasă spre gravă, iar oamenii se agită în preajma lui, gesticulând, ca nişte bondari într-un insectar. Simion îi ia pe după umeri sau îi atinge uşor, pe braţe, să-i încurajeze. „Mie îmi place de voi că sunteţi muncitori, ţineţi curat, daţi copiii la şcoală”. 

Diplome şi cozonaci

Prima familie vizitată în Pogana a început să-şi extindă casa, să ridice două camere, dar lipseşte mâna de lucru în sat. La a doua familie, Simion îl îndeamnă pe tatăl, care „munceşte orice”, să-şi ajute, când poate, consăteanul la zidit locuinţa. 

La a doua familie, copiii strânşi în camera cea bună îi cântă un colind lui Simion. „Îi daţi la şcoală? Învaţă bine?”, „Daaa, învaţă, altfel le mănânc urechile”, răspunde capul familiei. Întinse pe cuvertura patului, diplomele copiilor se uită la Simion. „Mă bucur când văd copii care învaţă bine”, „Trebuie să învăţăm, că suntem de la ţară şi altă şansă n-avem”, spune una dintre fetele familiei. 

„Aveţi animale?”, „O văcuşoară”, „O văcuţă?”. Turul gospodăriei a continuat la grajduri, unde Simion a vizionat viţelul nou-născut, alb şi tremurător, apoi purceii, calul, cuştile cu porumbei-curcani şi cuştile cu iepuri pentru carne. 

Din portbagaj, Simion a scos o pungă de plastic plină cu pacheţele, „nu e pomană electorală, e pomană, pomană, e de la mătuşa mea, a pregătit pentru ei nişte cozonac, din astea, că la noi se strică oricum”. 

„Asta e o formă a noastră de a fi mai buni de Crăciun. Nu pentru voturi sau ceva mergem la oameni acum şi dăm daruri. De votat, cred că or să voteze cu cine le spune primarul, pentru două sticle de ulei. Copiii sunt miza noastră, să-i ţină la şcoală”, explică Simion, revenind la volan. 

„De frica noastră, nu mai sunt aşa absurzi”

Următorul punct de pe traseu a fost comuna Găgeşti. Trecând prin Bârlad, Simion şi-a consultat oamenii din teritoriu unde poate alimenta maşina cu gaz în judeţ. 

– Nu sunt dintre cei care cred că virusul nu există. Există.

– Şi-atunci de ce protestaţi față de măsurile sanitare?
– Cu cât e mai mare rezistenţa la măsuri abuzive, cu atât măsurile sunt mai blânde. Dacă observă că există oameni care se supun uşor, după aia fac ce fac ăia în Coreea de Nord. Un popor poate fi cucerit cu armele, dar nu poate fi cucerit psihic.

– Nu cumva secretul rezistenţei noastre ca popor e că am fost flexibili, ne-am adaptat?
– Noi avem un fel de disidenţă aşa, pe tăcute, zicem ca ei şi facem ca noi. Şi-i deşteaptă, într-un fel, rezistenţa asta. Că i-am îndoit pe toţi. Adică Uniunea Sovietică… A câştigat aripa naţională din Partidul Comunist, nu Ana Pauker şi Vasile Luca…  Uite, şi cu protestele de acuma, ăştia zic în faţa Bruxellesului: Gata, introducem certificatul verde, dar nu ne lasă protestatarii…

„Am reuşit să mai schimbăm discursul public, de frica noastră, nu mai sunt aşa absurzi”

– Bruxelles-ul e răul?
– Bruxelles-ul e noua capitală a imperiului acuma. N-ar fi rău, dar în actuala formă e rău. Forma birocraţilor care nu sunt aleşi de nimeni şi dictează. 

– Cum n-au fost aleși? Europarlamentarii au fost aleși la fel ca dumneavoastră.
– N-au nici o putere europarlamentarii, dictează unii de la comisie pe care nu-i ştii. N-aţi văzut şi ghidul ăla intern, a vorbit şi părintele la predică… Ghidul ăla intern despre cum să adresăm problematica sărbătorilor de Crăciun, să nu zicem Christmas…

– E un ghid intern pentru funcţionarii europeni. Comunicarea instituţională se vrea neutră, să-i cuprindă pe toţi, şi pe evreu, şi pe musulman, şi pe creştin…
– Într-un continent creştin?

– Nu e doar despre religie, e şi despre altele ghidul. Şi avem voie să zicem „Christmas”. De unde ați scos-o?
– Nişte aberaţii ale corectitudinii politice. Doar domnul Cioloş s-a prins că e într-o fundătură în momentul ăsta şi a dat el o declaraţie că el crede în Dumnezeu şi e creştin, în Parlamentul European. Adică de când a intrat AUR-ul în politică, am reuşit să mai schimbăm discursul public, de frica noastră, nu mai sunt aşa absurzi.

„Şcoala, oricum e făcută, îţi deschide orizontul”

– Spuneți că nu acționați ca politicienii, dar dați pachete ca orice primar. Oamenii au nevoie de paste făinoase?
– De mâncare. Trebuie să mănânce.

– Şi în afară de mâncare?
– Oamenii au nevoie de locuri de muncă, au nevoie să-şi ducă copiii la şcoală, au nevoie de infrastructură. Aşa, să ajutăm, am mai fost o dată. În rest, sunt cazurile care-mi vin să-mi donez 90% din salariu. E vorba, în majoritate, despre copii ai căror părinţi sunt harnici sau îi cresc singuri şi care n-au nicio şansă în viaţă. România actuală nu-ţi dă nicio şansă.

– Dacă părinţii copiilor sunt alcoolici şi leneşi, ce vină au copiii?
– Noi suntem o mână, pentru asta e nevoie de asistenţă socială. Asistenţa socială din România este la pământ. Pentru că nu se alocă bani. Se alocă de alegeri.

– Banii sunt problema?
– Da, cu siguranţă banii sunt problema. Că n-ai buget să faci drumuri, să investeşti şi-n educaţie… Eu mor de fiecare dată când văd că sunt copii săraci care nu ajung la şcoală. Şi nu se mai face şcoală în ziua de azi. Bunicul meu a avut şapte clase. Mă duceam în vacanţa de vară şi mă lua la rost. Eram clasa a VIII-a, clasa a IX-a. Ştia mai multe tataia, c-a făcut şcoala ca pe vremuri. Din ce în ce mai prost stăm la capitolul educaţie.

– E o contradicţie aici, să-i îndemni pe copii să înveţe, dar să critici şcoala.
– Să-i faci pe copii să vrea să înveţe e una. Calitatea învăţământului e alt aspect. Sunt unele absurdităţi, cu manualele astea alternative şi aşa mai departe, dar totuşi eşti într-un sistem. Eu am făcut masteratul de plăcere la Iaşi. Ce să fac cu Istoria comunismului? Dar m-a educat să caut sursele, să citez corespunzător. Am învăţat multe lucruri noi, care mi-au deschis orizontul. 

Şi şcoala, în general, oricum ar fi făcută, îţi deschide orizontul. Ajut nişte copii de lângă Filiaşi, care nu mai mâncaseră de cinci ani salată boeuf. Le dau câte 500 de lei pe lună. Asta-i condiţia mea pentru ei: să vină cu note bune. Că dacă nu, nu-i mai ajut.

– Notele pot fi arbitrare.
– Sigur că da, dar nu pot fi arbitrare la toate materiile. Şi eu am luat un 4, în toată facultatea. Dar aveam note bune la celelalte materii. E vorba şi de disciplină, aşa, totu-i arbitrar în viaţă, totu-i subiectiv. 

La Bac, Simion spune că a avut media 9,69. „De reţinut. O singură restanţă în facultate şi la licenţă am luat tot nouă şi ceva”. „Băiat de 9, nu de 10, după note”. „Cam da”.

Naşterea unei filiale

În comuna Găgeşti, tot pe ninsoare, Simion a oprit în satul Giurcani, la un bar de lângă staţia de microbuz. L-au aşteptat câţiva simpatizanţi AUR din comună, pentru a întemeia, cu toată ceremonia, o filială a partidului. După ce şi-a cumpărat de la bar punguţe cu mieji şi migdale pentru „rezerva strategică”, Simion a trecut la chestiuni organizatorice. 

„67 de voturi am avut aici, mai puţin de o sută”, spune liderul local Ionuţ. „Pe cine punem candidat la primărie?”, „Pe ea, are trei copii, a fost plecată în străinătate, acum s-a întors şi şi-a reluat studiile la facultate”.

Emoţionată, candidata dă mâna cu Simion. Apoi, fililala face poza de grup, lângă un drapel tricolor cu sigla AUR. Copiii senatorului Busuioc se joacă la masa de biliard din bar, în timp ce adulţii, toţi tineri, pun pe picioare strategii pe termen mediu şi lung.

– Ce le spuneţi oamenilor, când mergeţi prin ţară?
– Noi ăştia suntem, suntem dintre voi, nu dintre cei care au condus ţara 31 de ani şi au distrus-o. Cei care l-au omorât pe Ceauşescu. Mama şi tata m-au crescut în Drâstor, nu în Primăverii. Am copilărit la ţară. Toţi ai noştri care au ajuns pe liste au ajuns că altcineva n-a fost. Nu ne dădea nimeni nici o şansă. Sunt oameni sinceri, s-a văzut asta că n-au trădat. Au încercat să ne cumpere şi i-am dat pe mâna DNA-ului.

Insulina, stiloul şi lemnul

– În afară de faptul că sunteţi dintre ei, ce argumente le daţi oamenilor, să vă urmeze?
– Le spunem ce vrem să facem pe diferite domenii. Noi venim cu o viziune suveranistă, diferită de a celorlalte partide, o viziune înclinată spre contactul cu oamenii. Parlamentarii, în general, au pierdut legătura cu omul de rând şi cu ţara, ei se duc să taie porci, că aşa erau tradiţiile! Nu, mă, nu te duci să tai porci pentru că aşa erau tradiţiile, te duci să tai porci pentru că românii aşa au trecut sute de ani prin ierni. Taie porc aşa, de spectacol, că ei mănâncă caviar şi raci prin Dubai. Deci, de faţadă. 

– Face parte din politică.
– Lumea simte asta. Lumea nu-i proastă, aşa cum ar crede. Cred că dacă fac un video cum taie porcul, gata, o să fie populari. Nu e… Lumea simte. Te trădează gesturile. Da e bine că au devenit şi ei mai atenţi, mai moderaţi, că erau foarte porniţi împotriva tradiţiilor, a bisericii, a tot ce-i românesc. Şi erau pe zona asta, că românii sunt de rahat şi că trebuie să facem totul ca în Vest. Trebuie să facem multe lucruri ca în Vest, dar nu totul. Avem şi noi lucruri bune.

– Care sunt acestea? De exemplu…
– De exemplu, noi am inventat insulina. Şi cercetarea românească era la un nivel bun şi în perioada interbelică, şi în perioada comunistă, Institutul Cantacuzino. Au fost mulţi români geniali care, dacă au avut şansa să înveţe, au dat omenirii ceva. Enescu, Eminescu şi mulţi alţii.

– Polidinul, descoperit de o doctoriţă evreică.
– Evreii au avut o mare contribuţie la cultura românească şi au fost nişte minţi sclipitoare. E păcat pentru noi, ca ţară, că i-am pierdut. Că au emigrat marea lor majoritate în Israel. 

– În afară de minţile geniale, ce mai avem noi bun?
– Păi, am dat stiloul, Petrache Poenaru. Ce mai avem noi bun? Avem o ţară foarte frumoasă, poate cea mai frumoasă din Europa, o ţară bogată în resurse. Noi ar trebui să trăim mult mai bine, dacă resursele natural ale României ar fi folosite în interesul principal al românilor. Dar din păcate, pe piaţa lemnului, care e o bogăţie, e un cvasi-monopol ar unor companii austriece. Îşi zic în mod diferit, dar sunt conduse de aceiaşi patroni. 

– Aceste companii activează şi în alte ţări, nu doar la noi.
– Cartelul lemnului e unul din exemple. Sunt şi alte domenii, unde conţi austrieci umblă cu acte false de proprietate şi iau subvenţii pentru agricultură. Am o problemă cu justiţia noastră, că nu se atinge de străinii care dau şpăgile. Să nu ne luăm doar de românii din Dosarul Microsoft, să ne luăm şi de cei care au dat.

– Și ce ne lipsește?
– Ne trebuie un stat puternic, care să aibă capacitatea să impună Americii, Italiei, Franţei şi aşa mai departe corectitudine. Să nu vină ambasadele să facă trafic de influenţă, când sunt investigate companii străine. E indamisibil! Când vreodată ar face un ambasador român aşa? Noi trebuie să fim mici, umili şi să consumăm tot ce ni se livrează. Dar nu e din vina străinilor, atenţie! E din vina celor care ne-au condus 30 de ani şi s-au lăsat corupţi, şi ne-au vândut pe nimic.

– Cum putem avea un stat puternic?
– Cu instituţii puternice şi o populaţie care să aibă încredere în liderii ei. Populaţia nu poate să aibă încredere în Florin Cîţu, care e un individ fabricat de sistem, trimis de sistem la studii în America, nu ştim nici acuma cu ce bani, şi plantat la conducerea PNL. Plantat, am responsabilitatea termenilor.

„Credeau că ne omoară în secţii”

– Vă aşteptaţi să intraţi în Parlament?
– Da, ne aşteptam, după cât am muncit. Aveam informaţii din surse interne din PNL şi PSD, despre cum stăm în sondaje. Ştiam că o să trecem de 5 la sută. Prea era umflat sistemul, prea credea în servicii, în STS şi-n televiziuni. Uite că nu doar cu televiziunile ajungi la oameni. 

– În afară de sondaje, pe ce vă bazaţi?
– Ei nu se aşteptau ca noi să avem oameni în secţii. Să avem organizare teritorială. Şi se gândeau că ne omoară în secţii. Dar noi am acoperit jumătate din secţiile de votare, am avut vreo 10.000 de oameni în secţii. Judecătoarea de aici din Vaslui a zis: asta trebuie să fie vreo şmecherie, niciodată n-a venit un partid cu 250 de voluntari, care să fie observatori în secţii. N-aveţi voi atâţia oameni! Şi-am venit cu lista, şi-am avut. Dacă nu aveam oameni în secţiile de votare, nu luam peste 10 la sută la Vaslui. 

Spune că nu are consultanți străini

– Cum vă definiţi, ca orientare politică?
– Conservatori. Ne-am aliat de curând cu PiS din Polonia. Mă gândesc la o Românie care să fie ca Polonia. Să ne aducem Diaspora acasă. Meritocraţie. Credinţă. Sinceritate. Mai sinceri decât noi… Ce, nu vă vine să credeţi că sunt sincer? S-a tot vorbit după alegeri despre cine e în spatele nostru. Că e Steve Bannon. Am auzit şi eu de Steve Bannon, că e un strateg de-al lui Trump. Dar avem şi noi specialiştii noştri. Chiar dintre tinerii aceştia, de la sate. Minţile noastre sclipitoare.

„Tragem semnale de alarmă”

– Care e proiectul?
– Al meu personal e România fără granițe la Prut, o ţară care să fie puternică în Europa şi în lume. La nivel de AUR, avem proiectul Hrană, Apă, Energie, care nu ştiu acum doi ani cum suna în capul oamenilor. Însă vedem ce se întâmplă cu energia şi va veni o criză a hranei, cât de curând, şi o criză a apei.

– Exploataţi ideea de criză în scop electoral.
– Fiecare partid luptă pentru sprijin electoral. Dar e vorba de a trage nişte semnale de alarmă, pentru că atunci când primeşti nişte bani foarte mulţi prin PNRR să înţelegi că ţie ca ţară nu-ţi trebuie piste de biciclete, ci infrastructură feroviară refăcută. Că e energie verde şi-n 30 de ani nu s-a investit nimic.

Tot în comuna Găgeşti, Simion a oprit cu echipa în satul Tupilaţi, la o mamă singură care creşte şase copii. „Ce v-am adus aici?”, spune deputatul, scoţând din pungă o jucărie de pluş şi uitându-se la ea, să-şi dea seama ce animal reprezintă. „Un maimuţoi!”. Copiii înşfacă jucăria şi celelalte plase întinse de Simion şi se refugiază în camera cu sobă. Mama lor rămâne cu oaspeţii. „Câţi aveţi, doamnă? Îi daţi la şcoală?”.

Femeia a avut şi o fată care a murit la 18 ani, pentru că medicii nu i-au descoperit tumoarea la creier. Aici conversaţia se opreşte, mama plânge încet, iar Simion o ia pe după umeri. A dat peste ireparabil şi priveşte în jur uşor descumpănit. „Lăsaţi, doamnă, îi aveţi pe ei, cresc mari şi o să aibă grijă de dumneavoastră la bătrâneţe”. 

Oprire la mănăstire

De la Tupilaţi, convoiul de maşini a pornit spre Huşi. Deja coborâse lumina. Ningea în continuare. În orăşelul acoperit de zăpadă, în care doar câinii vagabonzi mai îndrăzneau să se preumble, Simion a traverat calea ferată scoasă din uz şi a bătut în poarta Mănăstirii Schimbarea la Faţă. 

Maica stareţă i-a întâmpinat pe oaspeţi şi le-a prezentat lăcaşul, cu problemele lui la pereţii din lemn, probleme cărora meşterii la care apelase nu le dăduseră de cap. Simion s-a închinat la icoane şi a ascultat-o pe maica stareţă cu aceeaşi privire serioasă spre gravă, doar că mai obosită. A promis că va căuta, la rândul lui, o soluţie. 

Pârghiile liderului AUR sunt mai degrabă pârghii de ONG-ist decât de politician. Umblând prin ţară, a ajuns să ştie o mulţime de oameni şi, la nevoie, îi pune în legătură unii cu alţii. Aşa, din discuţii, legând firele, povesteşte el, a făcut rost de ţaglă, un semifabricat din oţel, pentru o firmă din Buzău, care risca să se închidă din lipsă de materie primă. „Noi vrem să susţinem afaceriştii români, să-i privilegiem pe ei, în faţa celor străini”.

„Cele mai grele luni din viaţa mea”

De la mănăstire, echipa lui Simion a mers la casa unei alte mame singure, cu şase copii. „Au fost plecaţi în Portugalia, s-au întors, Arhiepiscopia Huşilor le-a făcut casa asta. Mama e divorţată şi fără venituri. Câţi nu sunt ca ei”, spune Simion, încărcat cu pungi şi pachete. 

– Oamenii pe care îi vizitaţi au urgenţe, unirea cu Basarabia e un obiectiv pe termen lung.
– Da, e un ideal de o generaţie. Până atunci, trebuie să ne punem pe picioare, ca stat, să ştim ce vrem, cine suntem. Că nu prea ştim, suntem aşa, ca nişte curci bete. 

– Cine e George Simion?
– E un luptător pentru un ideal. Mă lupt cu morile de vânt. Să facem un aparat de stat, cum parţial am avut în perioada interbelică, în care să mai conteze şi viitorul. Şi să mai fie promovaţi şi copiii din mediul rural, care n-au nici o şansă altfel. 

– De ce te temi?
– M-au întrebat mulţi de ce mă tem. Mă tem de Dumnezeu de sus, nu am alte temeri. Dacă mă omoară, fac erou din mine. Cea mai mare teamă a mea e să nu-i dezamăgesc pe oamenii ăştia, care şi-au pus speranţa în noi. După alegeri, am trecut prin cele mai grele luni din viaţa mea. Ne făcuserăm planul: intrăm în Parlament şi or să ni se alăture oameni de valoare. 

– Ce înseamnă oameni de valoare?
– Oameni capabili pe domeniile lor. Oameni în care să-ţi pui baza că poţi conduce o instituţie. Voiam să schimbăm România şi nu aveam cu cine. Nu mai puteam dormi, mi-am luat jaluzele din alea, care fac întuneric total. Eram mai mult mort decât viu de lipsa somnului. Prin august, septembrie, aşa, au început să vină oamenii. Adjunctul de la Protecţia Consumatorului, adjunctul de la Inspecţia Muncii…

– Ce crezi că i-a adus, care a fost lipiciul? Oportunismul?
– Natura umană. Au venit la noi pentru că e în natura umană să vrea să progreseze pe linie profesională, fiecare vrea să ajungă şef. Oameni competenţi pe domeniile lor. Nu o să punem condiţii să se înscrie în partid.

– Fără numiri politice?
– Numirile sunt politice, să nu ne prefacem. Important e să fie oameni competenţi. Adică o chelneriţă la Apele Române, asta nu e în regulă. Dar un profesionist care lucrează de ani buni într-o instituţie, cunoaşte domeniul, asta e altceva.

Romanţe la Vaslui

De la Huşi, Loganul lui Simion a coborât, prin zăpezi, spre Vaslui, unde era aşteptat la pizzeria unui simpatizant. Ronţăind din „rezerva strategică”, George Simion a povestit despre filme, unde, iarăşi, preferinţele lui sunt clare: Mungiu şi Porumboiu, da, Radu Jude, nu. Un „nu” şi mai hotărât pentru „ultimul lui film, ăla cu sex în titlu”, „Babardeală cu bucluc”. „E o cinematografie ideologizată, e curentul ăsta globalist”. 

– Filme străine?
– Cu fosta mea iubită mă uitam la „House of Cards”. 

– Comedii romantice?
– Nu.

– Poate de asta e fosta iubită.
– E fosta pentru că am plecat să organizez reeditarea Podului de flori de peste Prut. I-am spus că stau o lună la Iaşi. Ea spera, săraca, să mai stau pe acasă. Când m-am întors de la Iaşi, îşi luase hainele. Mă lăsase singur acasă. Nasol! Viaţa asta de revoluţionar nu e simplă. 

Până la Vaslui, Simion a pus muzică. Romanţe cântate de Maria Răducanu, prelucrări folclorice de la Zmei3. S-a înveselit amintindu-şi că va fi aşteptat, a doua zi, cu fanfara în Bucovina. În capitala judeţului, în ciuda ninsorii, deputatul a găsit pizzeria fără să se uite pe GPS. „Cunosc bine oraşul ăsta, am fost de multe ori. Am avut o iubită aici”. Acum are o filială şi mai mulţi amici. 

O altă amintire legată de Vaslui a liderului AUR e o carte de vizită de la Adrian Porumboiu, pe care o are de când era copil şi pe care scrie, cu autograf: „Pentru George Simion, în speranţa că va deveni un mare fotbalist”.

Acuzat că neagă Holocaustul

Departe de dealurile Moldovei și de cuvintele de laudă la adresa comunității evreiești, partidul condus de același George Simion lansa luni un comunicat de presă în care susținea că Holocaustul este o temă minoră, care nu ar trebui să fie predată ca materie în școli: „Alianţa pentru Unirea Românilor atrage atenţia asupra faptului că, în ultimii ani, se constată o acţiune sistematică de subminare a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de „materii” a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională”, se arăta în document.

Comunicatul AUR a stârnit nemulțumirea Institutului Elie Wiesel care îl acuză pe Simion de negaționism, faptă considerată infracțiune în România și pedepsită cu închisoarea sau cu amendă.

„A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust. A nega Holocaustul este o expresie clară de a nega democraţia”, se arată într-un comunicat al Institutului Elie Wiesel, citat de Agerpres.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Urmărește-ne pe Google News