Criticul lui Vladimir Putin a dat primul semn de viață, la aproape o lună după ce a fost otrăvit în Rusia. Aleksei Navalnîi le-a spus susținătorilor săi că, deși se resimte încă, a putut respira fără ajutor o zi întreagă.

“Salut, sunt Navalnîi. Mi-e dor de voi. Nu prea pot face multe fără ajutor, dar ieri am putut respira singur toată ziua”, a scris liderul opoziției din Rusia pe Instagram.

“Nu am avut nevoie de ajutor extern, nici măcar de cea mai simplă valvă. Mi-a plăcut foarte mult. E un proces fascinant, subestimat de mulți. Îl recomand”, a mai scris Navalnîi în textul care însoțește o poză în care apare, slăbit, alături de familia sa.

 

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi a mai asigurat că acesta se va întoarce în Rusia.

”Mă miră să văd că lumea ar putea crede altceva”, a spus Kira Iarmiș pe Twitter.

Lui Navalnîi, un critic neobosit al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un proeminent militant anticorupţie, i s-a făcut rău pe 20 august, în timpul unui zbor intern din Siberia, care plecase de la Tomsk.

Navalnîi se afla în Siberia pentru a finaliza o anchetă asupra corupţiei elitelor locale şi a-şi susţine candidaţii în alegerile din 13 septembrie.

Starea lui Navalnîi, aflat în avionul cu care trebuia să revină la Moscova, l-a determinat pe pilotul aeronavei să aterizeze de urgenţă la Omsk, tot în Siberia.

După o dispută între apropiaţii săi şi medicii ruşi, Navalnîi a fost transferat în Germania, unde medicii germani i-au pus diagnosticul de otrăvire cu o substanţă de tip Noviciok, un agent neurotoxic de origine militară dezvoltat în perioada sovietică.

Teste ale unor alte laboratoare independente din Franţa şi Suedia au ajuns, de asemenea, la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, iar liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare.

Urmărește-ne pe Google News