Salvamarii constănțeni cer închiderea plajelor periculoase atunci când scăldatul în mare nu se poate face în siguranță din cauza mării agitate ori a curenților.

Gabriel Bălan, președinte al Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România, cea care operează plajele din Mamaia și Constanța, a declarat, vineri, în cadrul unei întâlniri la Prefectura Constanța, că în acest sezon estival salvamarii din nordul litoralului au avut aproximativ 2.000 de intervenții pentru salvarea unor persoane din apele mării, mai mult de jumătate dintre acestea fiind făcute atunci când condițiile de îmbăiere nu era bune, iar scăldatul era interzis sau permis numai înotătorilor cu experiență.

” În Australia, în Germania, la steag roşu salvamarul pleacă acasă. Este o nebunie să crezi că salvamarul este Dumnezeu! Pășește pe apă și vine înapoi… Nici pe el nu se poate salva. Sunt state care au instituit amendă. Belgia, Germania, Italia, Spania, dau amendă până la sute de dolari sau de euro pentru cel care nu respectă regulile”, a spus, conform ReporterNTV,Gabriel Bălan.

El crede că cea mai simplă soluție ce poate fi aplicată în cazul celor care intră în mare chiar și atunci când scăldatul este interzis, riscând astfel și viața salvamarilor, este, în lipsa unei legi care să prevadă amendarea teribiliștilor, să se închidă plajele periculoase când vremea este rea.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

”Administratorii să închidă plaja. Este o plajă periculoasă, se închide și gata. Prin echipamente, prin pregătire, poți să iei măsuri astfel încât să eviți. Unde este zonă periculoasă să închidă plaja, nu mai fac plajă organizată și nici nu îi dau salvamari acolo. Vrea să moară, să se ducă. Cineva pe Facebook a spus . Treaba ta ce faci domnule, dar trebuie să ne protejăm și pe noi”, a spus Bălan.

Potrivit acestuia, o altă problemă este prezența skijet-urilor prea aproape de țărm, printre oamenii care se scaldă, și a declarat că i-a cerut premierului să reglementeze acest aspect.

Citește și: Mesajul învățătoarei pentru eroul din Mangalia: “Ai învins teama, ai salvat vieți, nu ai învins valurile” | VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
Adevarul.ro
Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa

Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Observatornews.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI