Cele mai multe apeluri au venit din Sinaia, unde salvamontiștii au intervenit de cinci ori. S-a mai primit câte un apel de urgență la Salvamont Caraș-Severin, Salvamont Lupeni, Salvamont Maramureș și Salvamont Vatra Dornei.
„În cazul acestor intervenții au fost salvate opt persoane. Dintre acestea, două au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate, o altă persoană a fost găsită decedată și va fi recuperată astăzi printr-o actiune de lungă durată”, a transmis Salvamont România.
Persoana găsită decedată este un cetăţean ucrainean în vârstă de 28 de ani care a trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, împreună cu alți doi cunoscuți.
„Din păcate, acesta a fost găsit decedat la aproximativ 200 de metri de frontiera pe partea română. Extracţia se va face terestru – nu există posibilitatea de a folosi elicopter, iar la extracţie se va folosi roll-up-ul – o targă specială de extracţie, singurul echipament care se poate folosi pe vale în jos, iar acţiunea va dura undeva la 10-12 ore”, a spus Dan Benga, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş.
Totodată, s-au primit și 12 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.