Florentina are 10 ani şi este primul copil al familiei Neagu. Este o fetiţă cuminte şi foarte silitoare. Adoră să meargă la şcoala din Jilava, comuna în care locuieşte, şi îi place foarte mult să citească. Acest lucru se datorează în mare parte părinţilor, care au îndemnat-o să înveţe tocmai din cauza faptului că ei nu au avut posibilitatea de a face mai mult de câteva clase. Frăţiorul ei, Irinel, are doar patru ani şi, din nefericire, s-a născut cu o malformaţie gravă. Mai exact, copilul a venit pe lume având vezica urinară în exteriorul corpului. Din acest motiv, la doar o zi de la naştere, băiatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul de Urgenţă pentru copii Grigore Alexandrescu, însă fără nici o reuşită. Practic, medicii i-au introdus vezica urinară în corp, însă fără a-i putea reda funcţiile. Cu alte cuvinte, Irinel nu putea urina prin organul genital, ci printr-o găurică situată un pic mai jos de buric.

O bună perioadă de timp, părinţii au acceptat situaţia, fiind bucuroşi că mezinul familiei a trecut cu bine peste acea intervenţie chirurgicală complicată. Mai mult decât atât, ştiau că la un moment dat vor fi nevoiţi să se întoarcă la spital, conştienţi fiind de faptul că băiatul nu va putea purta scutece toată viaţa. Au fost foarte fericiţi în ziua în care li s-a comunicat că urmează o nouă intervenţie, gândindu- se că, odată cu încheierea acesteia, toate problemele de sănătate ale copilului vor lua sfârşit. Însă nu a fost deloc aşa. Părinţii s-au văzut nevoiţi să refuze operaţia atunci când au aflat că medicii vor să-i mute canalele urinare în intestinul gros, astfel încât să elimine urina pe acolo.

Copilul are nevoie de operaţii pentru mărirea vezicii urinare şi reconstrucţia organului genital

Căutând soluţii în stânga şi în dreapta, soţii Neagu au aflat de existenţa unei clinici din Italia, unde Irinel ar putea fi operat şi ar deveni un copil normal. După ce au trimis toate actele medicale la unitatea cu pricina, au aflat că micuţul va avea nevoie de trei operaţii, dar şi de o sumă considerabilă de bani. Anul trecut, în aprilie, au reuşit să plece la prima intervenţie, costul acesteia fiind asigurat de Casa de Sănătate. Pentru cazare şi alte cheltuieli, familia Neagu a fost sprijinită de comunitate – s-au confecţionat obiecte hand-made care au fost vândute, s-a organizat un concert caritabil la finalul căruia oamenii binevoitori au făcut donaţii.

În această primăvară însă, copilul trebuie să se întoarcă în Italia pentru cea de-a doua operaţie, în care ar urma să i se taie o mică parte din stomac pentru a i se mări vezica urinară. Dacă totul va merge bine, va trebui să continue cu cea de-a treia, prin care se va încerca reconstrucţia organului genital, care în toată această perioadă nu s-a dezvoltat deloc. Asigurarea de sănătate acoperă costul operaţiei, dar sunt multe alte cheltuieli care trebuie făcute pentru celelalte nevoi (bilete de avion, cazare, masă, medicamente şi altele). Totodată, medicii au estimat că după această ultimă operaţie recuperarea băiatului se va întinde pe o perioadă de trei luni, timp pe care copilul îl va petrecere în spital, în Italia.

Şi de parcă toate aceste probleme nu erau îndeajuns, în urma mai multor controale oftalmologice, soţii Neagu au aflat că sora lui Irinel, Florentina, este suspectă de sindromul Stargardt – o tulburare genetică a ochiului, ce duce la pierderea progresivă a vederii. Bombardaţi de toate aceste veşti, părinţii celor doi frăţiori au îndrăznit să ceară o mână de ajutor. Cine doreşte să-i ajute, o poate face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828, cu textul «Irinel » sau orice altă sumă în conturile Fundaţiei Ringier.

 
 

Urmărește-ne pe Google News