Cand a fost adus la spital, nimeni nu-i mai dadea sanse. Mai mult mort decat viu, el a fost preluat de o echipa de specialisti de la Spitalul de Urgenta “Floreasca” ce s-a incapatanat si a luptat sa-l readuca la viata pe Sorin Secara, tanarul de numai 20 de ani care a ramas aproape fara ficat in urma loviturilor primite in plin, acum o luna, de la un rugbyst de la Dinamo. Intins pe o targa si cu rani pe tot corpul, Sorin abia mai putea respira cand a fost preluat de dr. Avram Mihnea. Nici nu banuia tanarul ce noroc daduse peste el. Era un prim semn ca viata nu il va scapa asa de usor din maini.
Doctorul din camera de garda, medic primar chirurg, s-a apropiat de pacient si l-a examinat cu atentie. “Era in soc traumatic. Pe spate avea niste rani ca si cum cineva l-ar fi biciuit. Nu am mai vazut asa ceva in viata mea. Cred ca a fost o antena telescopica sau ceva de genul acesta”, isi aminteste acum de intalnirea cu pacientul sau dr. Avram Mihnea. Ficatul era, practic, rupt in doua, iar aproape trei litri de sange ajunsesera in abdomen. Sorin a fost bagat in sala de operatie si norocul nu l-a ocolit nici de aceasta data. Aparatul-minune numit Cell Saver a intrat in functiune. Si asta datorita faptului ca un kit de instalare, de cateva sute de euro, fara de care masinaria nu functioneaza, exista in acel moment.
Timp de cateva ore, aparatul, manevrat cu profesionalism de echipa de medici, a scos cantitatea de sange care inundase abdomenul tanarului, a filtrat-o si mai apoi a reintrodus sangele curat in organismul victimei. S-a lucrat rapid, dar cu mare atentie, dr. Avram punand in practica tot ce studiase despre ficat, domeniul in care, de altfel, si-a dat si doctoratul. Cateva zile mai tarziu, echipa formata din medicii Mihnea Avram, Oana Badaui si anestezistul Dana Pavelescu a reusit sa elimine in totalitate celulele distruse ale ficatului tanarului, salvand inca o viata care fusese condamnata la moarte de inconstienta unui alt tanar de aceeasi varsta.
Despre agresor, rugbystul Catalin Beca de la Dinamo, am aflat ca, la inceputul lunii, magistratii au prelungit cu inca 29 de zile mandatul de arestare preventiva pe numele sau, tot sub acuzatia de tentativa de omor calificat, deoarece salvarea victimei adusa de medicii Spitalului Floreasca nu il absolva pe el de vina.
Atunci cand l-am vizitat joi, Sorin Secara era vesel. Tocmai se intorsese de la examenul ongiografic unde expertii il linistisera ca “ramasitele” ficatului functioneaza normal. Totusi, pentru evitarea unor complicatii, dr. Avram Mihnea l-a atentionat pe tanarul logodit cu viata ca recuperarea se va face treptat si ca va dura ceva mai mult.