Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism este unul dintre primi paşi în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Proiectul apartine societatii Arkade Development S.A., care are sediul social în complexul rezidenţial Paradisul Verde din comuna Corbeanca, judeţul Ilfov.

Proiectul presupune, în primă instanţă,  contopirea a cinci adrese poştale cu o suprafaţă totală de 9.494 de metri pătraţi. Potrivit Planului Urbanistic Zonal “Închidere Inelul Median de Circulație la zona Nord”, din această suprafață aproximativ 700 de metri pătraţi vor fi rezervaţi pentru realizarea străzilor iar regimul maxim de înălţime admis este de P+20E, respectiv maximum 75 m. Potrivit Regulamentului Local de Urbanism, ansamblul “de locuințe colective și funcțiuni complementare” ar urma să fie condiţionat de amenajarea și întreținerea corespunzătoare a unui spațiu verde cu suprafața de cel puțin 30% din suprafața totală a parcelei aferentă proiectului. Dacă va primi autorizaţia de construire, complexul rezidenţial ar urma să fie ridicat în dreapta zonei de întoarcere a tramvaielor 16 şi 36.

Boom rezidenţial, în Pipera Sud

Potrivit imobiliare.ro, în această zonă sunt şase proiecte rezidenţiale, care adună aproape 6.500 de locuinţe. Printre acestea se numără alte 47 de imobile în stadiu de proiect sau finalizate, cu destinaţia de locuit. Fie că se află în inima cartierului de afaceri, fie că se află la graniţa acestuia, blocurile vin cu o ofertă variată. De la apartamente de două camere, la penthouse-uri cu suprafeţe generoase pe două niveluri pentru orice gust. Dar nu şi pentru orice buzunar. Preţurile medii în zonă variază între 1.131 de euro şi 1.455 de euro pentru un metru pătrat construit.


Campania #salvatipipera este o inițiativă a cotidianului Libertatea, susținută de Trustul de Presă Ringier România.

Trimite-ne imagini și videoclipuri la numărul de WhatsApp +40 0729.729.000 sau scrie-ne despre cum crezi tu că ar trebui salvată Pipera la adresa de e-mail salvatipipera@libertatea.ro

Urmărește grupul de Facebook #salvatipipera și povestește-ne cum îți este afectată viața de zi cu zi din cauza nepăsării autorităților.


#salvatipipera | Sensuri unice în cartierul Pipera. Cum ar putea fi reconfigurată zona, cu investiții minime – VIDEO

#salvatipipera | Cum se vede de la înălțime “dezastrul” din Pipera Sud / VIDEO

Urmărește-ne pe Google News