Cu toate că reprezintă principalul motor al economiei Capitalei, şi probabil şi al României, cartierul de business Pipera se confruntă cu una dintre cele mai slabe infrastructuri rutiere şi de transport public din ţară. Un exemplu elocvent este cel al locurilor de parcare. În ultimii 20 de ani, în Pipera, au apărut peste 30 de clădiri, cu o suprafaţă totală de peste 600.000 de metri pătraţi de birouri. În schimb, Primăria Generală a Bucureştiului, Primăria Sectorului 2 şi Primăria Voluntari nu au reuşit să se coordoneze şi nu au creat decât 70 de locuri de parcare.

În condiţiile în care, statistic, în fiecare zi aproximativ 65.000 de angajaţi vin la birou, în Pipera, cu maşina personală, înseamnă că pentru fiecare loc de parcare public se bat aproape 1.000 de şoferi. Iar cei 999 care rămân pe dinafară se reorientează spre spaţiul verde, scuaruri şi trotuare.

Pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, multe dintre maşini sunt parcate pe spaţiul care delimitează şoseaua de liniile de tramvai, deşi pentru asta trebuie să treacă peste o bordură înaltă de 15-20 de centimetri şi lată de aproape un metru. Deşi riscă să-şi avarieze autoturismul trecând peste această bordură, este una din puţinele variante de a parca fără să blocheze traficul. Există riscul de a se trezi cu maşina zgâriată de tramvai, care trece la doar câţiva centimetri, sau de alte autoturisme, dar e un risc pe care şi-l asumă, în condiţiile în care singurele alternative ar fi să-şi lase maşinile pe spaţiul verde, adică pe dâmburile de lângă gardurile firmelor, sau pe trotuar, unde ar putea fi amendaţi fiindcă blochează circulaţia pietonilor.

Desigur, majoritatea clădirilor de birouri construite în cartierul Pipera au amenajat propriile parcări pentru companiile care închiriază spaţii de birouri. Însă, pentru fiecare loc de parcare chiria lunară este de până la 2.000 de euro, iar multe dintre companii nu oferă această facilitate angajaţilor. Astfel că, deşi sunt mii de locuri de parcare private disponibile, acestea rămân neocupate, iar angajaţii care vin cu maşina la birou, o lasă pe unde pot.

Cartierul de afaceri Pipera Sud este primul agregator de business din România. Sute de firme au aici sediul social, iar un calcul simplu arată că principalele branduri din zonă cumulează cifre de afaceri cât 2% din Produsul Intern Brut al ţării.

Semnează aici petiția #salvatipipera

În antiteză cu performanța antreprenorială, de peste 3,5 miliarde de euro pe an, există multe lipsuri vizibile cu care se confruntă Pipera Sud. Infrastructura pietonală este deficitară, cea rutieră este depășită, iar transportul public, fie că vorbim de cel subteran sau de cel de suprafață, nu este optimizat. Totul se traduce printr-o frustrare generală a zecilor de mii de oameni care muncesc aici și, pragmatic, în timp social pierdut pentru toată lumea.

Cauzele sunt multiple. Cartierul de afaceri se află la confluența a trei administrații locale – Primăria Sectorului 2Primăria Generală a Municipiului București și Primăria Orașului Voluntari –, iar acesta pare să fie principalul motiv pentru care nu a existat până acum un plan unitar de dezvoltare. Au existat în schimb doar proiecte punctuale, nearmonizate, care nu au putut să țina pasul cu investițiile private în clădirile de birouri și spațiile aferente acestora.


Campania #salvatipipera este o inițiativă a cotidianului Libertatea, susținută de Trustul de Presă Ringier România.

Trimite-ne imagini și videoclipuri la numărul de WhatsApp +40 0729.729.000 sau scrie-ne despre cum crezi tu că ar trebui salvată Pipera la adresa de e-mail salvatipipera@libertatea.ro

Urmărește grupul de Facebook #salvatipipera și povestește-ne cum îți este afectată viața de zi cu zi din cauza nepăsării autorităților.

Implică-te! Semnează petiția #salvatipipera.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News