“Sunt foarte multe puncte de vânzare ilegale, la ieșirea de la stația de metrou Pipera. Am demarat o acțiune de certificare și control și vom purcede la demolarea chioșcurilor și a tuturor punctelor de vânzare ambulante”, a spus Dan Cristian Popescu.
Viceprimarul are planuri mari pentru zonă. Cel puțin la nivel declarativ. “Vreau să cer Ministerului Transporturilor să ne dea la ADP ( Administrația Domeniului Public) infrastructura supraterană a stației de metrou, pentru a o reface, pentru a face o stație cu acces propriu pentru cei peste 40.000 de oameni care intră și ies zilnic de la metrou”, a mai spus Popescu.
El susține că a primit promisiuni de la manageri ai companiilor din zonă care vor să sponsorizeze autoritatea locală pentru a reamenaja stația de metrou.
“Ne-au promis că ne vor sponsoriza cu bani pentru a face o stație de metrou proprie pentru 40.000 de utilizatori zilnic, să nu se mai stea la coadă când se intră la metrou și când se iese de la metrou”, a mai declarat viceprimarul. Termenul pe care el l-a înaintat în ceea ce privește demolarea chioșcurilor ilegale din zona metroului Pipera este luna iunie 2018.
Campania #salvatipipera este o inițiativă a cotidianului Libertatea, susținută de Trustul de Presă Ringier România.
Trimite-ne imagini și videoclipuri la numărul de WhatsApp +40 0729.729.000 sau scrie-ne despre cum crezi tu că ar trebui salvată Pipera la adresa de e-mail salvatipipera@libertatea.ro
Urmărește grupul de Facebook #salvatipipera și povestește-ne cum îți este afectată viața de zi cu zi din cauza nepăsării autorităților.
Implică-te! Semnează petiția #salvatipipera.
Citește și:
#salvatipipera | VIDEO. Cartierul contrastelor: cum se văd clădirile de sticlă din blocurile de nefamiliști. ”Noi am vrea doar apă caldă…”
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!