Pe 6 ianuarie, bărbatul a pătruns odată cu susținătorii lui Donald Trump în clădirea Congresului SUA, iar imaginile cu vestimentația sa bizară au atras atenția televiziunilor americane și au fost distribuite masiv pe platformele de socializare.

El
participase la mitingul pro-Trump, care a degenerat în insurecția
mortală de la Capitoliu, vopsit pe față în culorile steagului
american, cu pieptul gol cu numeroase tatuaje clar vizibile și o
pălărie din blană cu coarne de bivol.

„Șamanul Qanon” a fost arestat ulterior, în timpul lunii ianuarie, după ce s-a predat autorităților americane. Angeli este acuzat că a pătruns ilegal în Capitoliu, prin violenţă, şi de comportament inadecvat. Acesta a respins acuzațiile ce i se aduc.

Ce
spune evaluarea psihologică

Un
judecător federal a decis în luna iunie ca bărbatul să fie supus
unei evaluări psihologice pentru a stabili dacă este apt mintal
pentru a înțelege acuzațiile care i se aduc și pentru a fi
judecat.

Albert Watkins, avocatul lui Angeli, a declarat pentru Reuters că Biroul Federal al Închisorilor l-a diagnosticat pe acesta cu schizofrenie tranzitorie, tulburare bipolară, depresie și anxietate. Totuși, el a adăugat că agenția federală nu a stabilit că clientul său ar fi inapt mintal. De asemenea, avocatul a mai spus că sănătatea mintală a clientului său a intrat în declin când acesta a fost ținut izolat într-o închisoare din statul Virginia.

În consecință, Angeli vrea să încheie cu procurorii o înțelegere și să pledeze vinovat, în speranța că va obține o pedeapsă mai ușoară.

Avocatul său a mai spus că Angeli suferă mai multe iluzii, crezând că este înrudit cu Iisus și Buddha, dar că la insurecția mortală din 6 ianuarie el a fost „o persoană pașnică, neînarmată”.

Înainte de a lua cu asalt Capitoliul, Angeli era cunoscut ca susținător și membru influent al mișcării conspiraționiste QAnon.

În clipul de mai jos, filmat de o jurnalistă din Arizona, Angeli poate fi auzit cum strigă: „Mulțumesc Trump! Mulțumesc Q!”.

„Q” este un anonim misterios care emite pe internet mare parte dintre mesajele-cheie ce formează universul conspirațiilor QAnon.

https://twitter.com/brieannafrank/status/1257723457099333632?ref_src=twsrc%5Etfw

 
 

Urmărește-ne pe Google News