Seria Galaxy S20 va fi compusă din trei modele: Galaxy S20, Galaxy S20+ şi Galaxy S20 Ultra. Deosebirile principale dintre cele trei sunt la nivel de ecran, camere foto şi baterie.
Galaxy S20 va avea un ecran de 6,2 inch, S20+ are 6,7 inch, în vreme ce ecranul lui S20 Ultra ajunge la 6,9 inch. Toate cele trei ecrane vor avea o rată de refresh de 120Hz.
De asemenea, toate cele trei modele vor fi comercializate în versiuni cu 4G sau 5G, versiunile cu 5G urmând să fie, evident, mai scumpe.
Galaxy S20 Ultra se va diferenţia prin camera foto de 108MP, care va combina pixelii într-o fotografie de 12 MP. Acest model va fi capabil de un impresionant (pentru un telefon) zoom optic hibrid 10X.
Bateria acestui model are o capacitate de 5.000 mAh şi suportă încărcare rapidă cu 45W. Însă, în pachet, Samsung include un încărcător de doar 25W. Încărcarea wireless se face cu 15W.
În funcţie de versiune, preţurile pentru Galaxy S20 Ultra se situează între 1.350 euro şi 1.550 euro.
Camera principală a modelelor S20 şi S20+ va avea 12MP şi va putea face un zoom optic hibrid de 3X.
Cele trei telefoane vor fi vândute în Europa cu chipset-ul Exynos 990. În alte regiuni, Samsung va înlocui propriul chipset cu Snapdragon 865 de la Qualcomm.
În configuraţia de bază, Galaxy S20 şi Galaxy S20+ au 8GB RAM şi 128GB spaţiu de stocare. Bateria lui S20+ are o capacitate de 4.500 mAh, în vreme ce S20 are o baterie de 4.000 mAh.
Preţurile pentru Galaxy S20 încet de la 900 de euro (versiunea cu 4G), în vreme ce versiunea de bază a lui Galaxy S20+ (cu 5G) costă 1.100 de euro.