Fabrica se află la periferia capitalei New Delhi, va permite gigantului să producă telefoane ieftine, într-un moment în care celelalte unități ale sale, din China și Vietnam, devin tot mai scumpe, ca urmare a creșterii costurilor cu forța de muncă.

Uzina va fi inaugurată de către premierul indian Narendra Modi și președintele sud-coreean Moon Jae-in.

Aceasta va ajuta Samsung să concureze cu grupurile rivale din China.

Vin chinezii

Reamintim, Xiaomi tocmai a depășit Samsung și a devenit liderul vânzărilor în India.

Concomitent, Huawei este al treilea producător mondial.

În fine, producătorii Oppo, Vivo și One Plus sunt deținuți de același grup, numit BBK Electronics. Dacă s-ar aduna vânzările acestora, BBK ar fi al doilea producător la nivel global, după Samsung și înaintea Apple.

Revenind la fabrica din India, Samsung plănuiește chiar să exporte telefoane produse în India.

Samsung a căzut recent de acord cu Apple în privința stingerii unui litigiu legat de brevetele de invenție.

Made in India

Anterior, guvernul condus de către Narendra Modi a impus tarife vamale pentru importul unor componente de smartphone cu scopul de a forța marile grupuri internaționale să își deschidă fabrici în India.

Apple este la rândul său în tratative cu India pentru realizarea unei fabrici care să producă iPhone-uri. În acest moment, grupul taiwanez Wistron deține o fabrică în sudul Indiei, unde se produce modelul iPhone SE.

 
 

Urmărește-ne pe Google News