Noul smartphone, care va avea viteză 5G de transfer a datelor, se va numi Samsung Galaxy S10 X. Alegerea numelui este considerată bizară, având în vedere că Apple a lansat deja iPhone X (10), relatează bgr.com.
Potrivit ETNews, X înseamnă, pe de o parte, faptul că Samsung sărbătorește 10 ani de la momentul lansării gamei Galaxy S și, pe de altă parte, „eXperiență” sau „eXpansiune”.
Samsung Galaxy S10 5G – specificații și preț
Noul model Samsung Galaxy S10 X ar putea costa între 1.424 și 1.602 de dolari. De asemenea, cel mai ieftin model, Samsung Galaxy S10 E, ar putea avea un preț cuprins între 712 și 801 dolari.
În afară de modemul 5G și noua antenă de semnal de ultimă tehnologie, noul S10 X va avea șase camere, dintre care două frontale pentru selfie și patru camere principale, cel puțin 10 GB de RAM, 1 TB de spațiu de stocare și o baterie de 5.000 mAh.
De asemenea, Samsung S10 X ar urma să aibă un display Super AMOLED de 6,7 inch, mult mai mare decât cel din dotarea celorlalte modele S10. Noul telefon va avea sistemul de operare Android 9 Pie.
Lista cu specificații nu a fost, însă, confirmată de producătorul sud-coreean, însă specialiștii spun că aceasta va fi, cel mai probabil, configurația flagship-ului, notează sursa citată.
Potrivit bgr.com, Samsung vrea ca inteligența artificială să fie „arma secretă” în cazul telefoanelor Galaxy S10. Sud-coreenii ar urma să doteze noile telefoane cu modul „stil de viață” care se va analiza obiceiurile utilizatorului pentru a face automat anumite acțiuni.
Samsung va prezenta oficial modelele Galaxy S10 în cadrul unui eveniment special care va avea loc pe 20 februarie la San Francisco.
Astfel, Samsung Galaxy S10 X, cu tehnologie 5G, ar fi disponibil pe piața din Coreea la sfârșitul lunii martie, la trei săptămâni după ce celelalte versiuni ale telefonului Galaxy S10 vor putea fi cumpărate pe piața internațională, începând cu 8 martie.
Află ce alte telefoane cu tehnologia 5G vor fi lansate anul acesta.
Samsungs unreleased Galaxy S10 looks stunning in these new renders https://t.co/c49nCwsfub pic.twitter.com/XNJIdI9AEg
— BGR.com (@BGR) January 7, 2019