Lansarea noului Galaxy Note 8

Filmulețele au fost postate deja pe YouTube. Primul dintre acestea te duce cu gândul la performanțe uimitoare ale camerei foto, în vreme ce al doilea, deși nu pomenește expres stylus-ul S-Pen, lasă să se înțeleagă că multe lucruri pot fi realizate cu acesta.

Lansare Galaxy Note 8

Samsung prezintă oficial modelul Galaxy Note 8 în data de 23 august, în SUA, în vreme ce în ziua imediat următoare, pe 24 august, acesta va fi prezentat și în România, grupul coreean având deja un eveniment programat în acest sens.

În primul rând, trebuie precizat că Samsung Galaxy Note 8 vine după dezastrul numit Note 7, care a fost retras de pe piață din cauza problemelor cu bateriile, acestea luând foc sau explodând.

Acestea fiind zise, să purcedem cu privire la specificații.

Specificații Galaxy Note 8: Ecran Infinity cu tehnologie AMOLED

Samsung Galaxy Note 8 va călca, cel mai probabil, pe urmele modelului Galaxy S8, lansat în primăvară. Astfel, acesta va veni cu ecran Infinity Display, în format 18,5:9 și bazat pe tehnologia AMOLED, pe care Samsung a popularizat-o în precedentele sale modele.

Nu există informații clare privind rezoluția, dar este posibil ca aceasta să crească la 4K, după ce atât S8, cât și Note 7 au venit deja cu rezoluții 2K. Pe de altă parte, Sony are deja un model cu rezoluție 4K, respectiv Xperia Z5 Premium.

La capitolul procesor, este de așteptat să vedem un Exynos 8895 produs tot de Samsung și, în alte versiuni, Snapdragon 835 de la Qualcomm.

Cât despre memoria RAM, informațiile arată trecerea la 6 GB.

Pentru stocare este de așteptat să avem un model de bază cu 64 GB, dar și o versiune ”Emperor”, cu mult mai mult.

Samsung Galaxy Note 8: cameră duală

De asemenea, Samsung va trece seria Note la o cameră duală, capabilă de performanțe și mai mari. Apple are deja o astfel de cameră duală pe modelul iPhone 7 Plus, lansat în toamna anului trecut. Dacă în spate camerele vor avea 12 megapixeli, cea frontală ar urma să aibă 8 megapixeli.

Pe de altă parte, ecranul de format atipic a dus deja la dispariția butonului fizic de pe partea din față a modelului S8 și trecerea senzorului de amprentă în partea din spate a acestuia.

Numai că Samsung a luat o decizie mai puțin inspirată, aceea de posta senzorul de amprentă lângă cameră și nu sub aceasta. Potrivit fotografiilor ajunse pe internet și în cazul Note 8 senzorul va fi amplasat lângă camera foto.

Concomitent, însă, Galaxy Note 8 va avea un sistem de recunoaștere a irisului, acesta fiind introdus prima dată anul trecut, pe modelul Note 7.

Bateria ar urma să aibă 3.300 mAh. Sistemul de operare este așteptat să fie tot Android, dar ”altoit” cu noua interfață a Samsung, Grace UI.

Dispozitivul ar urma să fie și rezistent la apă și praf, având clasificare de rezistență IP68. Concomitent, fiind un model din seria Note, și Galaxy Note 8 va avea un S-Pen.

Samsung Galaxy Note 8: asistentul virtual Bixby

Sistemul de operare este așteptat să fie tot Android, dar ”altoit” cu noua interfață a Samsung, Grace UI.

O mare noutate o constituie, însă, asistentul virtual Bixby, prezent deja pe noul Galaxy S8. Este astfel logic să fie prezent și pe modelul mai scump.

Bixby nu se prezintă chiar bine la capitolul performanțe comparativ cu rivalii Google Assistant, Alexa de la Amazon sau Siri de la Apple, însă dezvoltarea acestuia este vitală pentru Samsung.
Și asta pentru că gigantul coreean vrea ca Bixby să fie legătura între smartphone-urile sale și televizoarele sale inteligente ori electrocasnicele inteligente pe care le produce. Introducând Bixby în ecuație, Samsung creează un ecosistem și astfel poate reține mai ușor utilizatorii.

Spre exemplu, dacă cineva are un smartphone echipat cu Bixby, atunci este foarte tentant să cumperi o mașină de spălat sau frigider care să aibă integrate funcții cu Bixby. Iar atunci când mașina respectivă de spălat se învechește și trebuie schimbată, utilizatorului îi va fi mult mai greu să treacă la alt brand și alte setări, fiind deja obișnuit cu controlul acesteia prin Bixby.

În fapt, Samsung vrea ca aici să replice exact ecosistemul de produse pe care îl are Apple, care integrează foarte ușor iPhone și iPad cu Mac-urile, dar și cu Apple Watch și Apple TV. Diferența o constituie faptul că Samsung produce mult mai multe electronice și electrocasnice, de la smartphone-uri și tablete, până la smart tv-uri, mașini de spălat sau frigidere, de care Apple nu produce.

Un alt motiv pentru care Samsung marșează pe propriul asistent virtual deși sistemul de operare Android vine deja cu Google Assistant este că astfel grupul coreean preia o parte din controlul propriului destin de la Google. În acest moment Google controlează tot ecosistemul Android, iar Samsung nu are prea multe de zis cu privire la dezvoltarea acestuia. Dar dacă reușește să își convingă utilizatorii să folosească Bixby în locul Google Assistant, atunci va reuși sa ”deturneze” utilizatorii de la Google către serviciile sale.

Samsung Galaxy Note 8: Preț de 999 de euro

În fine, principala ”specificație” a noului dispozitiv va fi prețul. Mai exact, acesta va fi foarte mare. Informațiile de până acum indică un preț de 999 de dolari/euro, și asta pentru că Samsung include specificații de top în noul phablet.

Un alt motiv îl constituie faptul că Apple va lansa în această toamnă iPhone 8, ediția aniversară de zece ani de la lansarea primului model, iar acesta va fi cu totul special. De la faptul că trece la ecran AMOLED, scapă de butonul Home și ar veni cu o serie de ochelari speciali de realitate augmentată, Apple va dori să introducă o nouă categorie de preț, cea de lux. Astfel, prețul noului iPhone 8 ar urma să fie de o mie de dolari/euro.

Numai că Samsung nu-și permite să nu aibă o ofertă de top în această nouă categorie de preț, astfel că vine cu o ”lovitură” preventivă.

Galaxy Note 8: Disponibilitate în România

Din moment ce lansarea globală nu a avut loc, nu există nici informații oficiale privind disponibilitatea în România. Totuși, operatorul telecom Orange a listat zilele trecute pe propriul site Samsung Note 8 în variantele Black (Negru – n.r.) și Gold (Auriu – n.r.), astfel că este logic să deducem că noul model va fi disponibil la Orange.

Urmărește-ne pe Google News