Conducerea spitalului Sanador transmite că a reziliat imediat după decesul copilului contractele de colaborare cu medicii din echipa operatorie principală.
Activitatea secției de Pediatrie, precum şi a celor 18 linii de gardă permanente care deservesc toate secțiile spitalului, se desfăşoară în continuare în parametri normali, anunță Sanador într-un comunicat de presă.
„Ca oameni şi profesioniști, suntem recunoscători pentru fiecare viață salvată, fiecare clipă câștigată, fiecare bătălie cucerită în faţa suferinței. Pierderea unei vieți, şi cu atât mai mult pierderea unei vieți de copil, este cel mai critic eveniment din viața oricărui medic salvator şi a oricărui spital care tratează cazuri medicale complexe, aşa cum se întâmplă zilnic la Spitalul Clinic Sanador”, se mai arată în comunicatul citat.
Spitalul continuă cercetarea internă realizată de managementul spitalului indică faptul că nevoile medicale intra şi post-operatorii ale pacientului nostru au fost adresate în acord cu practicile curente din chirurgia pediatrică internațională şi au ținut cont de toate afecțiunile pacientului anterioare internării în spital, așa cum rezultă din Foaia de Observație, singurul document care înregistrează în mod obiectiv evoluția pacientului.
Conducerea clinicii private transmite și că va colabora în continuare cu instituțiile statului ”și dorim să punem la dispoziția acestora toate documentele medicale și informațiile care să ajute la determinarea exactă a evenimentelor”.
La nivelul Colegiului Medicilor din Municipiul București a fost soluționată, luni, de către Comisia de Disciplină cauza privind decesul unui copil în vârstă de un an și 10 luni operat la un spital din Municipiul București.
Decizia Comisiei de Disciplină a fost de a sancționa cu vot de blam medicii ce au făcut obiectul cercetării disciplinare, respectiv medicii chirurgi, anesteziști și pediatri implicați în acest caz. Decizia are la bază un amplu probatoriu constituit din documente medicale, declarații ale medicilor și ale tuturor persoanelor implicate inclusiv părinții copilului.
Votul de blam înseamnă că medicii sunt împiedicați să avansezeze profesional sau să obțină recomandare pentru doctorat.
Ștefan Alexandru, un băiețel de 1 an și 10 luni, a murit sămbătă noaptea, pe 20 octombrie, după o operație efectuată la Sanador, un spital privat din Capitală. După câteva ore de la intervenția chirurgicală, starea de sănătate a băiețelului s-a agravat și a intrat în stop cardiorespirator, nemaiputând fi resuscitat.