UPDATE ora 19.45: Liderul grupului rus de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat că nu va contesta în justiție sancțiunile UE împotriva sa și că acestea sunt justificate, informează AFP, preluată de The Guardian.
„În ceea ce privește contestarea sancțiunilor împotriva mea și a sancțiunilor împotriva PMC (compania privată de securitate, n.r.) Wagner, nu le voi contesta și cred că, în acest moment, ele sunt impuse în mod rezonabil”, a declarat Prigojin, prin intermediul serviciului de presă al companiei sale, Concord.
Prigojin este un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, iar recruții săi luptă de luni de zile pentru a cuceri orașul Bahmut din estul Ucrainei, care în prezent a devenit epicentrul războiului.
El a făcut această declarație după decizia prin care Tribunalul UE a anulat sancțiunile europene impuse împotriva mamei sale, Violeta Prigozhina, curtea hotărând că Bruxellesul nu a dovedit că aceasta are legătură cu acțiunile din Ucraina ale fiului ei.
***
Știrea inițială: „Chiar dacă (şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin) este responsabil de acţiuni ce au compromis integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, legătura dintre doamna (Violeta) Prigojina şi fiul său, stabilită la momentul adoptării de măsuri restrictive, nu se bazează decât pe legătura lor de rudenie şi prin urmare nu este suficientă pentru a justifica înscrierea ei pe listele litigioase”, a explicat Tribunalul UE, într-un comunicat de presă.
Violeta Prigojina se află sub incidenţa unei interdicţii de intrare în UE şi a îngheţării activelor sale de pe 23 februarie 2022, la scurt timp după recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei şi cu o zi înainte de declanşarea invaziei ruse asupra acestei ţări.
Motivul pentru care UE a inclus-o pe mama lui Prigojin pe lista sancțiunilor
Pentru a decide să o sancţioneze, Consiliului UE indicase că Violeta Prigojina era „proprietara Concord Management and Consulting LLC, ce aparţine grupului Concord, fondat şi deţinut până în 2019 de fiul ei” şi „de asemenea proprietara altor întreprinderi legate de acesta din urmă”. Şi că, prin urmare, ea „a susţinut acţiuni şi politici ce compromit integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”.
„Din dosar rezultă că doamna Prigojina nu mai este proprietara Concord Management and Consulting din 2017, chiar dacă ea deţinuse părţi” din acesta, a precizat miercuri Tribunalul UE, care estimează de asemenea că „nu este demonstrat de Consiliu că ea deţinea alte întreprinderi legate de fiul său la data adoptării de acte litigioase”.
Prin urmare, Tribunalul a decis anularea sancţiunilor, subliniind că legătura de rudenie dintre Prigojina şi fiul său „nu ar fi suficientă pentru a justifica înscrierea ei pe listele litigioase”.
Peste 1.400 de persoane și 200 de entități, pe „lista neagră” a UE
În total, 1.473 de persoane şi 205 entităţi sunt vizate de o îngheţare de active şi/sau o interdicţie de a intra pe teritoriul UE, în contextul războiului din Ucraina.
Aceste măsuri fac obiectul unor importante litigii în faţa justiţiei europene: o sute de plângeri au fost înaintate în 2022 privind sancţiunile UE în general.
Aceasta este prima decizie pe fond în ceea ce priveşte sancţiunile adoptate în cadrul dosarului ucrainean.
În urmă cu o săptămână, pe 1 martie, preşedintele Tribunalului a adoptat o ordonanţă provizorie ce suspendă o parte din sancţiunile ce îl vizează pe pilotul rus Nikita Mazepin, pentru a-i permite acestuia să concureze în circuitul de Formula 1.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina