„Sancţiunile împotriva preşedintelui şi ministrului de externe al ţării sunt un exemplu şi o demonstraţie a neputinţei absolute a propriei voastre politici externe”, a declarat Maria Zaharova pentru televiziunea rusă, potrivit news.ro.
Statele Unite, ca şi Marea Britanie şi Uniunea Europeană, îi vor sancţiona pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe ministrul său de externe Serghei Lavrov, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, fără a oferi detalii.
O interdicţie de călătorie în Statele Unite va face parte din sancţiunile americanilor împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi a ministrului său de externe Serghei Lavrov.
„Este un element obişnuit” al sancţiunilor împotriva personalităţilor străine, a adăugat ea, repetând în acelaşi timp că detaliile acestor sancţiuni istorice împotriva preşedintelui rus vor fi dezvăluite ulterior.
A doua zi de atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei
Protestele de vineri seară, din Tbilisi, vin în contextul în care atacurile Rusiei împotriva Ucrainei au intrat în a doua zi, cu incursiuni pe toate flancurile, cu explozii la Kiev şi cu o mobilizare generală decretată de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Ucraina a anunțat vineri, 25 februarie, la amiază, că vrea pace şi este dispusă să poarte discuţii cu Rusia, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia este pregătită să trimită o delegaţie la Minsk, în Belarus, pentru discuţii.
Totodată, comunitatea internaţională a decis să adopte noile sancţiuni împotriva guvernului rus pentru a lovi economia, sistemul energetic şi afacerile țării conduse de Vladimir Putin.
.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia