Statele membre UE au adoptat miercuri primul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, iar lista celor vizați este plină de personaje importante care, potrivit europenilor, au sprijinit într-un fel sau altul acțiunile lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
Măsurile sunt mai dure decât cele anunțate de SUA și Marea Britanie. Mai multe publicații printre care The Guardian, New York Times sau Politico au anunțat în prealabil cine se află pe listă, după ce au consultat o ciornă a acesteia. UE va comunica în mod oficial numele miercuri seară. Există șanse ca unele nume să nu se mai afle pe lista finală, dar acestea sunt minime.
Ce a anunțat UE oficial este că sancționează 27 de oameni și entități care au susținut decizia de recunoaștere a independenței regiunilor separatiste ucrainene. Concret, persoanele vizate vor avea conturile și alte active din UE înghețate și accesul interzis în spațiul comunitar.
Vizați de sancțiuni sunt și 351 de parlamentari care au votat pentru aprobarea acestei decizii.
Blocul comunitar restricționează în plus posibilitatea Rusiei de a strânge bani de pe piețele financiare europene, o măsură care completează decizia similară a SUA.
Nu în ultimul rând, UE interzice oficial legăturile economice cu regiunile separatiste Donețk și Luhansk.
Cine se află pe listă
Potrivit The Guardian, în vârful listei se află ministrul apărării de la Moscova Serghei Șoigu, un apropiat al lui Putin, responsabil direct pentru orice activitate militară din Ucraina.
Pe listă se mai află Anton Vaino, șeful de cabinet al lui Putin, dar și Igor Osipov, comandat al Flotei de la Marea Neagră, și Serghei Surovikin, comandant al Forțelor Aerospațiale.
Alți oficiali vizați de sancțiuni sunt vicepremierul și directorul băncii de stat VTB Dmitri Grigorenko, și directorul băncii pentru dezvoltare VEB Igor Șuvalov.
Potrivit New York Times, UE o vizează și pe purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe Maria Zaharova și, interesant, pe șefa canalului RT Margarita Simonian. Vladimir Solobiov, un susținător vehement al lui Putin, prezentatorul canalului Rossia 1, este și el pe listă.
Alte figuri notabile de pe listă sunt Evgheni Prigojin, cunoscut drept „bucătarul lui Putin”, care finanțează Agenția de Cercetare pe Internet, amintita „fermă de troli” din Sankt Petersburg. Este vorba despre un grup de bloggeri care lucrează pentru a inunda Internetul cu comentarii pro-Putin și manti-occidentale. Acest grup de propagandă este și el vizat de sancțiuni.
Prigojin este considerat a fi managerul și finanțatorul grupului de mercenari Wagner, care este și el ținta sancțiunilor UE. Mama și soția lui Prigojin, care dețin companii care au legătură cu activitățile acestuia, sunt și ele pe listă.
Printre parlamentarii vizați de sancțiuni se află inclusiv vicepreședintele Dumei de Stat, Piotr Tolstoi, un stră-strănepot al lui Lev Tolstoi, scrie Politico. Despre acesta, documentul UE spune că „este o figură centrală a propagandei guvernului și că a luat deseori poziții în favoarea anexării Crimeei”. El a declarat miercuri că sancțiunile pregătite de UE „nu au nicio valoare”.
Pe lista sancțiunilor se află și trei bănci: Bank Rossia, considerată a fi banca personală a lui Putin, dar și Promsviazbank and Vneșeconombank, considerate a avea un rol cheie în finanțarea sectorului apărării din Rusia.
Politico a consultat și ciorna unei scrisori tipizate care va fi trimisă persoanelor vizate de sancțiuni în care îi informează pe aceștia de ce li s-a pregătit și le oferă posibilitatea de a trimite o replică Bruxelles-ului, în cazul în care cred că nu ar trebui să se afle pe listă.