S-a insinuat ca au fost aranjamente la Eurovision…
Barfe! Cand am luat locul 1 in semifinala m-am mirat ca se scrie de bine. Pentru mine publicul a fost o surpriza. Eurovisionul trece, conteaza ce faci tot anul. Indiferent cine castiga, se facea aceeasi tevatura.
Cum a fost intalnirea cu Dana International?
M-a vazut inainte de concurs si a exclamat: „Fata asta castiga!” Daca si pe ea am mituit-o, inseamna ca sunt tare!
Dar cu simpatia lui Ion Iliescu cum e?
S-a vehiculat ca presedintele Iliescu m-a ajutat sa castig, deoarece am fost invitata sa cant alaturi de Marcel Pavel la ziua sa de nastere. De parca pentru dansul era o prioritate sa faca acest lucru… Aceste speculatii sunt niste imbecilitati.
De cati ani esti impreuna cu stefan Tache (om de afaceri, ex-vicepresedinte la Federatia de lupte – n.r.)?
in mai facem 5 ani. E un om special, intelegator cu meseria mea. A contat ca am avut si avem preocupari amandoi, fara sa ne cicalim reciproc. M-a inteles, mi-a acordat incredere.
La casatorie nu te gandesti?
Pana la 25 de ani toate fetele se viseaza mirese cu voal. Daca timpul trece, devii din ce in ce mai circumspect si nu neaparat casatoria rezolva problemele intr-un cuplu! Nu o hartie ii tine impreuna!
Copii nu iti doresti?
Enorm de mult! Dar eu nu amestec lucrurile. Pana acum am avut foarte rar momente de liniste… La 20 de ani eram in stare sa renunt la cariera pentru un copil! Am nevoie de caldura familiei, de echilibru, sa primesc, dar si sa daruiesc ocrotire. imi sunt dragi copiii, dar nu am gasit un moment potrivit pentru a fi mama. Am botezat 5 copii: 4 fete si un baiat.