Bomba lansata ieri de presedintele Ligii Profesioniste, Dumitru Dragomir, a fost sustinuta in parte si de Mircea Sandu.
Bosul FRF a marturisit ca daca in Romania nu va exista un stadion care sa corespunda normelor FIFA, este posibil ca echipei nationale si formatiilor romanesti sa nu li se mai permita accesul in competitiile europene in viitor.
“Stam foarte prost din punct de vedere al infrastructurii. Pana in 2008-2009 trebuie sa se faca ceva, deoarece atunci vor trebui respectate niste criterii dure de atribuire a licentei cluburilor. Daca autoritatile publice locale nu se implica sa faca investitii, atunci e posibil sa nu avem reprezentanti in cupele europene. Si daca nu avem un stadion, si echipa nationala poate fi oprita de la competitiile preliminare si oficiale ale Europei”, a spus presedintele FRF. Sandu a pasat responsabilitatea altora: “Intrebati-i pe cei care au responsabilitatea aceasta. Noi suntem cu organizarea si cu tehnicul”.
“Nasu” a precizat ca FIFA a acordat FRF o derogare pentru a incheia campionatul mai tarziu decat restul tarilor. “Campionatele din majoritatea tarilor se termina la 14 mai. Noi am cerut o derogare de la FIFA si am primit-o. Aducem doar doua etape mai devreme. Campionatul se termina la 24 mai si preconizam finala Cupei la 31 mai. Daca echipele noastre vor merge mai departe in cupele europene vom reprograma anumite partide, pentru ca se practica peste tot in lume”, a incheiat presedintele FRF.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!