Federația Română de Rugby, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, reia campania de donare de sânge, primul eveniment din acest an urmând să aibă loc, vineri, 17 martie.
Conform site-ului frr.ro, în Vestiarele 1 și 2 din cadrul FRR se va amenaja un centru de donare respectând toate regulamentele în vigoare.
”Începem un nou an dedicat semenilor prin campaniile de donare organizate de federația noastră. Indiferent de rezultatele sportive, dincolo de obiectivele de performanță, suntem în primul rând oameni, iar gestul de a dona sânge din sângele nostru este una dintre cele mai elocvente dovezi ale umanității noastre. Arătați că vă pasă de ceilalți, demonstrați solidaritatea specifică rugbyului și nu numai lui și veniți alături de noi pentru a salva vieți!”, a declarat Alin Popescu, medic coordonator FRR.
Cei care doresc să își ajute semenii la nevoie, pot veni să doneze sânge vineri, între orele 8,15 — 12,45. În afară de beneficiile acordate de lege, gestul lor umanitar va fi răsplătit cu produse promoționale.
Facilităţi pentru donatori
Donatorul de sânge are dreptul să primească pentru fiecare donare efectivă, următoarele: un număr de 7 tichete de masă pentru produse alimentare, eliberate de instituția de profil; o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării, in cazul donatorilor de sânge salariați sau o zi scutire de frecvență, în ziua donării, în cazul elevilor, studenților și a militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun din ziua donării între localitatea de domiciliu sau de reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde își are sediul instituția la care se efectuează donarea de sânge.
În cazul în care donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau din localitatea în care este angajat, donatorul are dreptul la abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioada de o lună.