UPDATE ora 18.50: Șeful Executivului a transmis că vrea „un dialog onest și aplicat pentru fiecare problemă semnalată”, dar că „măsurile trebuie să fie etapizate în funcție de urgență și de resursele pe care le avem la dispoziție”.

„Din păcate, deficiențele acumulate în ani de zile nu pot fi corectate dintr-o dată. Cu un plan precum PNRR, cu acces la finanțări de la Banca Europeană de Investiții, România are o șansă unică de a redresa inclusiv sistemul medical, dar și de a-l pune pe un traseu normal care să nu mai poată fi deraiat”, a punctat Marcel Ciolacu.


Știrea inițială: Surse guvernamentale au spus pentru Libertatea că, în urma discuțiilor de la Consiliul Național al Federației Sanitas, s-a decis crearea unei echipe de lucru din care să facă parte reprezentanți ai Sanitas și experți din Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, pentru a se analiza problemele protestatarilor.

La rândul lor, liderii Sanitas au afirmat că au apreciat deschiderea premierului Marcel Ciolacu pentru găsirea soluțiilor, dar au precizat că vor continua protestele și mâine, 18 ianuarie, la Ministerul de Finanţe, unde vor fi 250 de persoane.

„Mâine, vom fi la ora 9,30, în faţa Ministerului de Finanţe, nu putem să anulăm această acţiune pentru că este făcută pe ceea s-a întâmplat la nivelul Bucureştiului. Ăsta este un moment prielnic, mâine, la 9,30, şi nu ne oprim de la acest lucru. Premierul a spus că sperăm să nu ajungem la forma finală, adică greva. Vom tatona în fiecare zi, în fiecare săptămâna“, a spus preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, potrivit Agerpres.

El a adăugat că Marcel Ciolacu nu le-a dat un calendar al posibilelor majorări de salarii în Sănătate. „Nu ne-a dat proxima ocazie de creştere salarială, cei 20%, mâine, poimâine sau la sfârşitul lui martie, dar, îl citez pe domnul premier: «Daţi-mi voie să trag linie o dată pe săptămână cu voi sau o dată pe lună, să văd unde ajungem cu banii pe care îi pot oferi în continuare»”, a afirmat Bărăscu.

Reprezentanții Sanitas București au anunțat pe 5 ianuarie că în februarie urmează o grevă generală în cele 19 spitale din Capitală care aparțin ASSMB. Motivul invocat atunci a fost blocarea angajărilor la stat, inclusiv în spitale, ceea ce s-a tradus prin lipsa personalului și, implicit, suprasolicitarea medicilor rămași.

Spitalul Colțea, Spitalul Sfânta Maria, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Filantropia, Spitalul Victor Babeș, Spitalul Gomoiu și Spitalul Malaxa sunt câteva dintre cele 19 spitale bucureștene gestionate de ASSMB care urmează să intre în grevă generală în februarie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News