Acesta şi-a ameninţat şi şantajat un coleg că va face public faptul că suferă de o afecţiune psihică pentru care este sub tratament la secţia de specialitate din cadrul unităţii sanitare în care cei doi activează.
Totul a ieşit la lumină în urmă cu câteva zile, când un angajat al SJU Botoșani a prezentat conducerii spitalului problema, în scris. El a reclamat că este ameninţat de un coleg cu divulgarea de informaţii din propriul dosar medical, în care figura cu reţete şi prezentări la Secţia de Psihiatrie pentru o afecţiune pentru care urma un tratament. În urma unor divergenţe cu colegul său, cel din urmă l-a ameninţat că va face publică afecţiunea de care suferă. Acesta a sesizat conducerea, însă în momentul trimiterii cazului la Comisia de Disciplină, cel incriminat şi-a dat demisia.
„Pe mine m-a şocat cazul. Deocamdată lăsăm să îşi urmeze cursul firesc. Comisia de disciplină ne va informa dacă este un caz de natură penală sau doar disciplinară. În primul caz vom anunţa şi organele competente, însă cazul trebuie să îşi urmeze cursul”, a precizat Corneliu Mihai, managerul general al SJU Botoşani.
Conducerea unităţii spune că va fi sesizată şi poliţia dacă se confirmă cele spuse.
„Diagnosticul este secret şi după moartea pacientului. Este un lucru foarte grav ce s-a întâmplat”, a mai spus managerul SJU.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro