Pompa de apă
Scandalul legat de prăbuşirea unei porţiuni de drum în zona Eroii Sanitari şi evacuatrea unui bloc de locatari de frica prăbuşirii imobilului, anunţa faptul că lucrarea Magistrala 5 de Metrou se sapă în pământ cu apă în acea zonă. S-a încercat extragerea apei din sol, lucru care a produs goluri în teren, iar platoul de deasupra golurilor s-a surpat. Specialiştii români au mai săpat tuneluri de metrou în asemenea soluri, în zona Titan, în anii 70, cu mare succes, prin îngheţaera pământului. Adică se îngheaţă terenul umed, se sapă tunelul, se betoanează şi se izoelază, apoi se revine la starea de dinainte, pentru că structurile geologice rămân nemişcate. Cotidianul Libertatea a scris despre faptul că acei specialişti şi-au anunţat intenţia de a dona gratuit cunoştinţele în domeniu, dar nu i-a ascultat nimeni!
”Tot ce s-a construit în subsol este inundat”
În acest context, marea lucrare de la staţia Eroilor de racordare a Magistralei 5 metrou la toată reţea bucureşteană, care trebuia să se termine în decembrie 2015, se îndreaptă către plus infinit. În stadiul actual, lucrările sunt întârzite pentru că nu se poate rezolva problema pânzei freatice care a inundat galeriile. Se pompează permanent apă din catacombe, în canalizarea oraşului, dar degeaba, apa ţâşneşte în interiorul lucrărilor într-una. Galeria prin care ar urma să iasă sfredelul Varvara este acum un bazin cu apă. Un ştrand,… că tot e vară…
„Noi am observat că lucrările, care ar fi trebuit să fie gata la finele anului trecut, nu se mai termină. Nici nu au cum – eu locuiesc chiar lângă şantier, iar de la etajul 2 văd tot ce se întâmplă acolo. Tot ce s-a construit în subsol este inundat permanent de pânza freatică”, ne-a spus Ovidiu Panea.
Ovidiu Panea
Cotidianul Libertatea a cerut lămuriri la Metrorex, fără nici un rezultat, în special asupra autorizaţiei de construire, deoarce, conform dosarului pe care îl avem în posesie, prelungirea acestei autorizaţii, în urma evenimentelor legate de prăbuşirile de teren, a expirat în luna martie 2016.
Se pompează ciment ca la balamuc, dar apa îl scoate afară
”Ajungem la ziar? Mare şmecherie!”
Lucrarea trebuia să fie gata în decembrie 2015
Cu aproxiamativ trei săptămâni în urmă, Ovidiu Panea a filmat momentul în care materialul de construcţie folosit la izolarea tunelului de metrou ţâşnea din pământ la presiunea pânzei freatice. Inginerul italian, sosit la faţa locului, l-a luat la rost pe român:
Italian: Ce căutaţi aici?
Ovidiu Panea: E păcat, că e frumos!…
Italian: Este frumos…Este frumos…
Ovidiu Panea către muncitorul care vrea să îl împiedice să filmeze: E un spaţiu public…
Italian: Ma, nu vede ce face? Asta e! Lucramo, nu ni djucamo!
Ovidiu Panea: O să ajungeţi la ziar!
Italian: Ajungem la ziar? E foarte bine, unde e problema? Mare şmecherie!…
Ovidiu Panea: Aşa se face treabă, cu sacrificii…
Italian: Vreţi metrou, vreţi tot,… Asta este! Se lucrează… Nu facem ca voi…
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro