Astăzi se va face primul pas în decizia privind scenariul în care școlile vor începe cursurile. Direcțiile de sănătate publică sunt obligate să informeze inspectoratele şcolare și comitetele județene pentru situaţii de urgenţă câte cazuri de coronavirus sunt în fiecare localitate. Mai departe, inspectoratele școlare vor trimite școlilor situația epidemiologică.
Cristina Tunegaru a vorbit despre cât de pregătiți sunt profesorii pentru a continua școala online și cum vor putea să supravegheze respectarea regulilor de către elevi și să mai aibă timp și pentru a preda.
„Cel mai posibil scenariu, în cele mai multe școli, este cel hibrid, care, probabil, va fi adoptat, la un moment dat, în acest an școlar”, a spus profesoara.
Ea a preciza că sunt părinți care sunt reticenți la ideea de a trimite copiii la școală din 14 septembrie, fie pentru că micuții au afecțiuni cronice și sunt într-o situație vulnerabilă, fie pentru că un membru al familiei este într-o situație vulnerabilă. De asemenea, sunt profesori care fie sunt în vârstă, fie au afecțiuni cronice și sunt și ei într-o situație vulnerabilă.
”Nu e o situație fericită pentru nimeni, însă școala trebuie să înceapă într-un fel sau altul”, a mai spus profesoara.
Nu suntem pregătiți pentru școală online, nici pentru scenariul mixt. Din martie, când am suspendat școala prima dată, și până acum, nu s-a făcut nimic pentru pregătirea profesorilor, nu a existat niciun fel de pregătire formală, coerentă pentru pregătirea profesorilor pentru online.
Cristina Tunegaru, profesoară de limba și literatura română:
Dacă au existat inițiative, acestea au fost mai degrabă izolate. Unii profesori și-au dat silința să învețe singuri și au susținut ore cu elevii lor, însă sunt profesori care nu au putut să facă lucrul acesta, fie pentru că n-au avut dispozitivele, fie pentru că pur și simplu nu au știut ce să facă.
”Suntem la fel de puțin pregătiți, cum eram și în martie”, a subliniat Tunegaru.
Cristina Tunegaru a adăugat că sistemul hibrid este foarte dificil de pus în practică nu doar din cauza faptului că profesorii nu sunt pregătiți pentru predarea online, ci și pentru că sunt multe școlile cu foarte puține dispozitive sau fără conexiune la internet.
”Eu am susținut ore online din martie până în iunie, până când elevii de clasa a VIII-a au dat Evaluare Națională, și pot să vă spun că am întâmpinat dificultăți pe care nu le anticipasem. Când ești în fața unei camere și încerci să ții o oră, să te adresezi unor copii, vezi că există niște provocări de tipul strălucește tabla sau nu se aude foarte bine”, a explicat profesoara.
Ea a vorbit și despre ghidurile pe care ar trebui să le respecte profesorii și elevii din 145 septembrie.
În ghid, profesorul nu are pauză deloc în perioada în care stă la școală, el stă mereu cu copiii. Ghidurile sunt absolut fanteziste, pentru că îi descrie pe copii ca pe niște roboți care nu au nici ei pauză. Toată lumea trebuie să se descurce ca la carte.
Cristina Tunegaru, profesoară de limba și literatura română:
Cristina Tunegaru s-a referit și la profesorii din România, spunând că, dincolo de discuția privind modul în care ar trebui să preda aceștia, trebuie văzută realitatea școlii românești, cu profesori blazați și nepregătiți, care învață abia când ajung la clasă cum să predea.
„Cei mai mulți dintre profesori învață pedagogie la clasă. În universități, nu se face pregătirea reală a profesorilor”, a mai spus profesoara.
Profesoara a explicat și care vor fi efectele învățării în scenariul mixt, cu jumătate de program la școală și cealaltă jumătate online, de acasă.
Cristina Tunegaru a reafirmat că ea nu crede că scenariul mixt – la clasă și online – va funcționa la o calitate decentă. Din această cauză, copiii care vor învăța de acasă și vor urmări orele înregistrate nu vor avea parte de o educație de calitate.
Atunci când se vor întoarce la școală, vor avea întrebări, lipsuri din ce s-a discutat anterior. Și atunci, ritmul învățării va fi în anul acesta mult mai lent, pentru că de fiecare dată va trebui să reiei acest conținut pentru cei care au stat acasă.
Cristina Tunegaru, profesoară de limba și literatura română:
Peste toate aceste probleme mai este și recuperarea materiei pierdute anul școlar trecut, din martie până în iunie, când școlile au fost închise.
”Cele mai multe școli nu au susținut ore online și atunci trebuie să integreze conținuturile materiei din martie până în iunie în planificările de anul acesta. Și vorbim de trei luni, nu de săptămâni, va fi extrem de dificil”, a adăugat Cristina Tunegaru.
Ea a spus că pierderile vor fi și mai mari pentru elevii din clasa a VIII-a, care învață după programe școlare noi și care trebuie să se pregătească pentru examenul de anul viitor după alte modele de subiecte.
Este o generație de copii de care Ministerul Educației și-a bătut joc, a mai spus profesoara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro