Şeful Guvernului a ajuns ieri la Parlament în jurul orei 10.30 şi şi-a început ziua cu o întâlnire cu lideri ai PSD şi cu Gabriel Oprea, preşedintele UNPR. La ora 16.00, premierul a venit în faţa colegilor săi din Comisia Juridică.

A cerut apă

A ţinut un discurs de aproape 10 minute, dar înainte de a începe să vorbească a cerut un pahar cu apă, afirmând că este obosit. “Le-am spus ceea ce cred ca jurist: că deciziile politice nu pot fi cenzurate de către un procuror, doar cele legale”, a declarat Ponta referitor la audierile din Cameră. Apoi, premierul s-a întors la şedinţa Comitetului Executiv al PSD.
Comisia Juridică a dat aviz negativ cererii de încuviinţare a urmăririi penale, cu o majoritate de 18 la 8. În urma votului şi a hotărârii conducerii Camerei Deputaţilor s-a stabilit ca astăzi plenul să dea votul privind cererea procurorilor DNA.
Ponta nu a plecat acasă după întâlnirea cu colegii de partid, ci a stat în sala de şedinţă, unde a ascultat citirea moţiunii de cenzură depuse de liberali şi care va fi dezbătută şi votată vineri. Apoi, la ora 18.00, Victor Ponta s-a întâlnit cu Klaus Iohannis la Cotroceni.
Deşi acesta i-a cerut demisia, Ponta s-a prezentat în fruntea delegaţiei PSD la consultările pe tema siguranţei naţionale.
Dacă deputaţii îi vor ridica astăzi imunitatea lui Victor Ponta, DNA îşi va continua ancheta, iar premierul riscă să nu mai conducă Guvernul, întrucât, mai mult ca sigur, preşedintele îl va suspenda din funcţie. Victor Ponta a fost chemat vinerea trecută la DNA, fiind acuzat de spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Foto: Dan Bistrițeanu

 
 

Urmărește-ne pe Google News