45 de voturi are nevoie Opoziţia pentru ca moţiunea de cenzură să fie un succes. La textul moţiunii lucrează PNL şi USR, dar discuţiile s-au purtat cu UDMR, Pro România şi cu independenţii şi minorităţile.

Pentru ca moţiunea să treacă, este nevoie ca mai mulţi parlamentari de la PSD şi ALDE să voteze împotriva propriului Executiv. După eşecul ambelor formaţiuni la alegerile europarlamentare, ALDE nereuşind nici măcar să treacă pragul, era de aşteptat ca mai mulţi aleşi social-democraţi să părăsească partidul şi să se îndrepte spre Pro România.

De ce a rezistat PSD, după eşecul de la europarlamentare şi încarcerarea liderului: spaima pierderii Puterii

PSD s-a repliat relativ repede, după ce s-a situat pe locul doi la alegerile din 26 mai, iar a doua zi, liderul Liviu Dragnea era luat în cătuşe, de acasă, în urma condamnării la 3 ani şi jumătate de închisoare.

Viorica Dăncilă a preluat imediat interimatul, şi, deşi nu toţi cei din PSD sunt de acord cu nouăa conducere, taberele deocamdată negociează şi îşi fac calcule, în perspectiva Congresului din 29 iunie. Ieşirea de la guvernare a fost respinsă, din start. Pierderea frâielor Puterii înseamnă sfârşitul pentru PSD, mai ales că urmează alegerile prezidenţiale, în toamnă, şi localele şi parlamentarele, anul viitor.

Astfel, liderii PSD preferă să stea împreună, pentru a continua să îşi menţină influenţa în Executiv, instituţiile statului, şi, de ce nu, să organizeze alegerile din toamna acestui an, fiind siguri că Opoziţia nu are puterea de a da jos Guvernul, prin Parlament.

Planul lui Ponta: Amânarea moţiunii până la Congresul din 29 iunie, când se va produce ruptura în PSD

Partidul lui Ponta ar avea certitudinea venirii a maximum 12 aleşi, iar momentul demisiei din PSD ar putea fi amânat până la Congresul PSD din 29 iunie, când se va alege noul preşedinte al formaţiunii.

Victor Ponta sugera Opoziţiei să amâne dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură, până după data de 29 iunie, pentru a vedea dacă în urma alegerilor interne din PSD, se va produce o ruptură categorică, astfel existând şanse mai mari ca această moţiune să fie adoptată.

Liderul Pro România recunoştea că şansele moţiunii sunt mici. Acelaşi mesaj venea şi din partea liderului UDMR Kelemen Hunor.

„Nu neg că noi am avut discuţii cu PNL şi USR în aceste zile. Am făcut matematică cu ei. Nu există 233 de voturi nici cu noi, dar acest lucru nu trebuie să conteze, până la urmă moţiunea de cenzură este un instrument constituţional de a controla Guvernul şi de a da jos Guvernul”, spunea Hunor, la Cotroceni.

Ruptură între PNL şi USR, după ce Uniunea a anunţat că nu doreşte să intre la guvernare acum. Problema „premierului” încaieră partidele

Şi între PNL şi USR sunt tensiuni. USR a anunţat, după discuţiile cu şeful statului, că nu doreşte să intre într-o guvernare cu PNL, în acest moment, ci că doresc alegeri anticipate. Astfel, liberalii sunt puşi în situaţia de a prelua singuri Guvernul, în cazul succesului moţiunii.

Şi Pro România a anunţat că susţine doar un Guvern care ar fi condus de premierul Sorin Cîmpeanu.

PNL şi-a votat deja în forurile de conducere propunerea de premier, în persoana liderului partidului, Ludovic Orban.

Rareş Bogdan, văzut ca artizanul câştigării alegerilor europarlamentare, a ieşit, însă, cu o declaraţie care încurcă planurile tabarei „Orban”.

„Sigur că mergem cu Ludovic Orban, dar el e un om matur, responsabil, dacă nu va fi acceptat, sunt sigur că vom găsi o soluție pe deplin acceptată de toți pentru ca actuala guvernare să dispară”, a spus Rareş Bogdan.

Fără un plan concret al Opoziţiei, privind preluarea Puterii, cu un PSD care încearcă să reziste crizei interne, moţiunea de cenzură rămâne, deocamdată, doar un un drept pe care parlamentarii îl au de a încerca, în fiecare sesiune parlamentară, să dea jos Guvernul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News