Anchetatorii au precizat că minorii arestaţi aveau legături cu adolescentul de 16 ani care a înjunghiat un episcop la Sydney la jumătatea lunii aprilie şi că au aderat la o „ideologie extremistă motivată de consideraţii religioase”.
Poliţia menţionase anterior cinci persoane arestate.
Dave Hudson, înalt responsabil al poliţiei din statul New South Wales, a declarat că „probabil” grupul pregătea un atentat, deşi nu a fost identificată nicio ţintă precisă.
„Comportamentul lor, în timpul plasării lor sub supraveghere, ne-a făcut să credem că, dacă ar trece la acţiune, nu am fi în măsură să-i împiedicăm. În cursul anchetei ne-am gândit că este probabil ca un atac să se producă”, a declarat el presei.
Conform Poliției australiene, cele şapte persoane arestate sunt minori.
Atacul a avut loc în timpul liturghiei
Un episcop și alte câteva persoane au fost rănite după ce au fost înjunghiate în seara zilei de 15 aprilie, în timpul liturghiei transmise online din Walkley, o suburbie aflată la circa 30 km sud-vest de metropola australiană Sydney. Poliția a arestat un suspect, transmite The Guardian.
Episcopul Mar Mari Emmanuel tocmai citea predica la biserica „Hristos, Bunul Păstor” din Wakeley imediat după ora locală 19.00, când un bărbat îmbrăcat în negru s-a apropiat de el la altar și l-a înjunghiat în zona capului de mai multe ori.
Ceremonia religioasă a fost transmisă online, iar momentul șocant când bărbatul îl atacă pe episcop a fost surprins în direct pe reţelele de socializare. Alți trei credincioși au fost, de asemenea, răniți în atac, potrivit site-ului australian News.com.au.
„Există elemente care conduc la ipoteza unui act de extremism religios”, iar suspectul este cunoscut de poliţie, dar nu figurează în niciun fişier antiterorist, a adăugat oficialul. Poliția a precizat că gestul a fost făcut cu premeditare, iar atacatorul, un adolescent în vârstă de 16 ani, a acționat singur.
Avertizăm că imaginile de mai jos vă pot afecta emoțional!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!