Ideea a fost lansată împătimiților muntelui încă de anul trecut, când au început și primele pregătiri, după ce inițiatorul proiectului, salvamontistul Sorin Sanda, a fost curios să afle câte vârfuri de peste 4.000 de metri sunt în Europa. Grupul format din români, spanioli și belgieni va aborda cele șapte vârfuri din Alpi pornind de pe Platoul Monte Rosa, la granița dintre Italia și Elveția.
Cei nouă români vor pleca pe 1 august din Deva și se vor întâlni apoi cu cei doi spanioli și cei doi belgieni la Alegna-Valsesia (Italia), de unde vor urca împreună cu o telegondolă până în golul alpin de la Monte Rosa. De aici vor ajunge pe jos la refugiile Gnifetti (3.647 m) și Regina Margherita (4.556 m) – cel mai înalt din Europa. La aceste două refugii a fost stabilită câte o tabără de bază, din care cei 13 temerari vor încerca să urce apoi pe vârfurile Punta Giordani (4.064 m), Pyramid Vincent (4.215 m), Corno Nero (4.322 m), Punta Ludwigshohe (4.341 m), Punta Parot (4.436 m), Punta Gnifetti (4.556 m), Punta Zumstein (4.563 m).
Salvamontistul Sorin Sanda a declarat pentru Agerprex că pericolele la care va fi expus grupul sunt minime, deoarece turiștii vor legați în coardă, vor avea colțari pentru gheață, căști, piolet, alte echipamente și dispozitive necesare în timpul unei escalade la peste 4.000 de metri altitudine. Grupul va fi însoțit de ghizi buni cunoscători ai zonei. Expediția iubitorilor muntelui se va încheia cel mai târziu în jurul datei de 10 august, cu revenirea în țară.