Autoritatatea Americană a Medicamentelor a interzis 19 substanțe, iar dintre acestea cel puțin una se găsește în cele peste 2.000 de produse antibacteriene aflate pe piața americană. Oficialii și-au motivat decizia spunând că cele 19 substanțe antibacteriene nu omoară bacteriile, iar pe termenul lung ar putea chiar să dăuneze sănătății.
„Sunt foarte puţine dovezi, iar în unele cazuri deloc, că adăugarea acestor substanţe previne infecţiile şi răspândirea germenilor mai bine decât apa şi săpunul”, spune Janet Woodcock, din partea Autorității Americane a Medicamentelor.
Autoritatea Americană a Medicamentelor a avertizat că produselor lichide care conţin triclosan sau triclocarban pot crește rezistența la antibiotice, dar și că pot duce la dereglări hormonale, relatează nymag.com.
„Cercetările arată că aceste substanţe pot afecta activitatea endocrină. Cu alte cuvinte, pot să ne dea hormonii peste cap, iar asta poate conduce la probleme tiroidiene”, adaugă Janet Woodcock, reprezentant FDA.
Foto: NorthFoto