Românii datornici aflați în această situație vor fi reprezentați de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotrivă Abuzurilor Statului (FACIAS) în dezbaterile cu Guvernul, băncile și societatea civilă în vederea găsirii unor soluții pentru evitarea acumulării, în continuare, a datoriilor.
Necesitatea unor astfel de negocieri și discuții a reieșit că urmare a avalanșei de cereri primite de FACIAS la începutul acestui an, din partea bugetarilor ajunși în imposibilitate de plată a creditelor contractate anterior scăderii salariilor cu 25%, concedierilor colective sau impozitării pensiilor mici.
Îngropați în datorii, mulți români și-au văzut venitul diminuat, în plus față de cei 25%, cu sume care reprezentau sporurile, stimulentele sau alte drepturi salariale garantate prin contractul de muncă. Este și cazul unei funcționare de la Primăria sector 5, București care a solicitat sprijinul FACIAS după ce salariul i-a fost redus de la 3.019 lei, în septembrie 2009, la 1.166 lei, în februarie 2012. În față acestei scăderi semnificative, dar și a creditului contractat atunci când rata lunară nu reprezenta o problemă, datorită dobânzilor și a penalităților acumulate recent, bancă a demarat împotrivă ei procedura de executare silită. Iar situația nu este singulară.
„FACIAS consideră că statului îi revine obligația de a negocia cu băncile în vederea aplicării unui regim preferențial, prin posibilități de eșalonare a ratelor, acordarea unor termene de grație sau eliminarea penalităților și a dobânzilor, pentru cetățenii aflați în această situație limită, după aplicarea legilor austerității din 2010”, spun reprezentanţii FACIAS
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro