Tragedia s-a consumat la jumătatea lunii trecute, pe via Emilia, din Bologna, o stradă pe care Cristina îşi făcea rondul obişnuit în aşteptarea vreunui client.

Se făcuse dimineaţă când în cale i-a apărut Francesco Stagnitto, de 24 de ani. Cei doi negociază o partidă de sex, se înţeleg ca bărbatul să plătească 40 de euro, după care se retrag în maşina lui. El se aşază la volan, ea pe scaunul din dreapta. La finalul unui “oral”, asasinul se declară nemulţumit de prestaţie şi îşi cere cei 40 de euro înapoi. Parcă înnebunise. Scoate un cuţit din portiera maşinii şi i-l înfige, ca un apucat, de 15 ori în trup.

Cristina este înjunghiată în burtă. De nouă ori. Se încovoaie de durere, urlă de disperare, dar ucigaşul dezlănţuit o loveşte şi în spate. De alte şase ori. Cu trupul hăcuit, Cristina este aruncată din maşină într-un şanţ unde s-a stins, în întuneric.

Asasinul a ajuns la puşcărie, iar fata la morgă. “Ginel Iliuţă Chivu, concubinul ei care stătea în ţară, o omora dacă nu aducea 2.500 – 3.000 de euro pe săptămână. A trimis-o să se prostitueze după ce nu a mai alăptat-o pe Beatrice (fetiţa Cristinei şi a lui Ginel – n.r.). Când am aflat că a murit, i-am zis lui Ginel să vândă maşina şi să o aducă acasă, s-o înmormântăm creştineşte. Mi-a zis că nu-l interesează, să mă descurc. Săraca, a zăcut o lună la morgă. Eu stau în Austria şi de Crăciun trebuia să ne vedem la mama, la Bragadiru. Înainte cu câteva ore să fie omorâtă vorbisem cu ea la telefon… Spunea că e pe stradă, după clienţi şi că fără bani nu poate să se întoarcă acasă…”, ne-a declarat, în exclusivitate, Mirela Petruţa, sora Cristinei.

Cadavrul, adus în ţară cu avionul

La o lună de la tragedie, cadavrul Cristinei a fost adus în România. Trupul fără viaţă al fetei a ajuns în ţară cu o cursă cargo a companiei Blue Air.

“Mulţumesc Ministerului Transporturilor care a fost receptiv la solicitarea mea de a aduce în ţară cadavrul tinerei ucise la Bologna. Le-am explicat că familia nu are posibilităţi financiare să plătească drumul până în România şi au pus la dispoziţie o aeronavă de tip cargo. Eu mă implic în astfel de cazuri, nu trebuie decât să aflu de ele”, ne-a declarat deputatul PD-L William Brînză, preşedintele Organizaţiei 43-Diaspora.

Citiţi mâine ce a făcut Cristina în ultimele minute din viaţa ei

Urmărește-ne pe Google News