Când a decis să îi plătească și pe actorii tineri care participă la Festivalul de Teatru Piatra Neamț și nu doar pe cei consacrați, așa cum făcuseră directorii dinaintea ei, Gianina Cărbunariu a fost criticată.
Măsura ei de a-i trata în mod egal pe artiști transformă festivalul în unul “al asistenței sociale”, scria un jurnalist din Neamț în 2017. Asta după ce regizoarea, ale cărei spectacole fuseseră selectate în numeroase festivaluri internaționale, tocmai devenise directoarea Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.
Mâine are loc premiera spectacolului “Frontal”, primul regizat de Cărbunariu la acest teatru, după ce doi ani s-a concentrat pe rolul de manager.
Regizoara debutează aici chiar cu tema care a adus-o în atenția jurnaliștilor: războiul împotriva așa-numiților “asistați social” și al oamenilor săraci, în general.
Gianinei Cărbunariu i-a venit ideea spectacolului citind studii și reportaje despre beneficiarii de venit minim garantat și mai apoi comentariile cititorilor. În unul din ele, cineva scria: “Muieți-s posmagii?”. Apoi, când l-a auzit pe un reporter TV spunând: “Povestea unui om leneș a lui Creangă se rescrie în comuna Icușești”, ideea a căpătat formă.
“Frontal” este o adaptare foarte liberă după “Povestea unui om leneș”, scrisă de Ion Creangă în 1878, în care un om este omorât (prin spânzurare) pentru că nu muncește. Faptul că unii oameni cer aceeași pedeapsă pentru “asistații social” și azi, în 2019, în comentariile de pe Facebook la unele articole, arată că textul lui Creangă e foarte actual.
“Povestea lui Creangă a fost un pretext pentru a vorbi despre astăzi”, a spus Gianina Cărbunariu, duminica trecută, la avanpremiera spectacolului.
La crearea conceptului au contribuit reportaje și investigații pe această temă, printre care trei materiale realizate de reporterii Libertatea: “În căutarea lui Gică”, Florica – femeia bătută în autogara din Zalău, elevii care au primit nota 3 la franceză la sfârșit de an, ca să rămână repetenți, astfel încât școala să crească numărul de clase.
“Fiecare poveste se ține foarte aproape de povestea reală”, spune Cărbunariu.
Pe lângă acestea, au mai inspirat și materiale jurnalistice sau științifice scrise de Adina Florea, Diana Oncioiu, Mihai Vasile, Maria Cernat, Daniel Arpinte, Lucian Davidescu și Victoria Stoiciu.
Ca pregătire a spectacolului, regizoarea i-a pus chiar pe artiști în contact direct cu problemele lumii pe care urmau să o oglindească.
Fiecare dintre cei 11 actori din distribuție a făcut 4 interviuri cu oameni de vârste și profesii diferite, în care i-au întrebat care este viziunea lor despre muncă și cum îi ajută sau nu statul pe oamenii vulnerabili.
“Frontal” se deschide cu o scenă în care actorii reproduc întocmai comentarii de pe Facebook la un articol publicat în perioada Crăciunului, despre o familie care locuia la cort și avea nevoie de o locuință pentru cei 11 copii. Deși în articol se preciza că tatăl lucrează cu carte de muncă, iar mama și fiul cel mare sunt muncitori zilieri, pentru unii cititori nu a contat.
Românii acceptă greu o realitate: mulți dintre compatrioții lor,
aproape 1 din 5 dintre cei care muncesc, deși trag cât pot de tare nu pot ieși din sărăcie, din cauza diferenței dintre salarii mici și prețurile mari din România!
“Executați unu câte unu!”, “Arși de vii!”, “Cauciucuri aș face din voi dacă aș putea! Lua-v-aș morții-n p*#% de putori”, sună, pe rând, replicile actorilor. Când le auzi, cuvintele au și mai multă încărcătură decât atunci când le citești și nu diferă cu mult de părerile sătenilor din povestea lui Creangă, scrisă în urmă cu 141 de ani (“și-l ducem la spânzurătoare, ca să curățim satul de-un trândav”).
Spectacolul continuă cu punerea în scenă a unor reportaje apărute în ultimii ani în presă, în care cei care primesc ajutor social sunt judecați și batjocorați sau dimpotrivă, umanizați, iar situația lor pusă în context.
Într-una din scene, Cărbunariu atrage atenția asupra informației eronate care s-a rostogolit în presă, potrivit căreia ar fi câteva milioane de “asistați social”.
Monologul actriței Cristina Mihăilescu care interpretează rolul unui reporter de televiziune care i se adresează unui beneficiar de venit minim garantat este o colecție de replici pe care le auzim la TV, la radio și le citim pe net. Nimic nu e inventat, căci nu e nevoie.
“Tu știi că-s 7 milioane de asistați în țara asta? 7 milioane!
Cum nu e cifra reală, domle, cum adică?
Acuma dacă trecem la jigniri… nu, nu am nici un asistat la mine în familie, chiar nu-nțeleg ce vrei să zici.
Da, am și eu părinți, sunt pensionari. Bine, hai să-i eliminăm pe pensionari… tot mai rămânem cu 4 milioane de leneși de ținut în spate.
Da, am și copil, dar unul singur, da? Bine, hai să-i tăiem și pe copii… tot mai rămânem cu un milion de puturoși.
Sub 200.000 de beneficiari de venit minim garantat?
Deci tu zici că, de fapt, atâția sunteți… cifra reală!
Sub 200.000 în toată țara? Bine, domle.
Hai, hai să nu mai pierdem acum timpul verificând statistici.”
Românul Gică omorât de doi adolescenți suedezi, comparat cu Gică Hagi
Minute mai târziu, actorii apar îmbrăcați în echipamente sportive și își dau pase unul altuia.
“Noaptea dintre 7 și 8 august. 2018. Suedia. Parcul Smedby din Huskvarna. Două echipe se vor întâlni în noaptea asta pentru un meci final”, anunță actrița Cristina Mihăilescu.
“Prima echipă e formată din 6 jucători. Sunt 6 suedezi cu vârste între 13 și 16 ani”, continuă actrița Corina Grigoraș. “A doua echipă e una oarecum atipică. Pentru că e formată dintr-un singur jucător. El are 48 de ani”, adaugă cu voce gravă Lucreția Mandric, referindu-se la Gică (Gheorghe Hortolomei-Lupu).
Momentul artistic descrie dur modul în care românul a fost bătut până la moarte de cei doi tineri suedezi.
“Gică al nostruuuu!”, strigă la un moment dat în cor mai mulți actori, o analogie la mândria pe care o simt românii atunci când sunt întrebați în străinătate de Gică Hagi.
“Nu. Gică și atât. Gică era pe cont propriu. Gică era la cerșit. Gică era sărac și săracii nu au dreptul să reprezinte o țară”, se rostogolesc replicile care descriu realitatea de după moartea românului.
Florica, femeia bătută în autogara din Zalău
Scena care transpune episodul din aprilie, în care un șofer de autobuz bate cu o coadă de mop o femeie cu un copil mic în brațe pune accent pe comentariile celor care au pus la îndoială credibilitatea femeii și care au judecat-o că s-a apărat cu cel mic.
“Mi-ai lovit copilul, mă! Stai să-ți arăt!”, strigă o actriță, în timp ce pe fundal vedem o proiecție video cu obiecte care redau aerul autogării din Zalău.
Scena cu elevii lăsați repetenți i-a trezit unei spectatoare o amintire tristă
La sesiunea de întrebări și răspunsuri de după spectacol, intervine o doamnă care spune că a fost profesoară. Vrea să facă o confesiune după ce a văzut scena din spectacol care vorbește despre cei doi elevi de clasa a VI-a din Vrancea care au primit câte un 3 la franceză în ultima săptămână de școală, astfel încât să rămână repetenți, iar școala să crească numărul de clase.
“Eu personal n-am lăsat decât un singur repetent, eram tânără, primul an de învățământ și colegul mai în vârstă care îl avusese pe acel copil, dintr-o familie de 9 copii, mi-a zis: mă, ăsta lasă-l, și așa nu face față. N-a folosit nimănui că l-am lăsat. Fiind a treia oară repetent lăsat de mine, m-a mustrat conștiința o viață întreagă”, spune spectatoarea, care acum este pensionară.
“Scena nu e de data asta despre demonizarea profesorilor, absolut deloc. E o situație în care se găsesc cu toții încapcanați, și elevii, și profesorii“, răspunde Cărbunariu. “Inechitatea socială începe să se moștenească, dacă te naști bogat, o să fii tot mai bogat. Dacă te naști sărac, vei fi din ce în ce mai sărac”, adaugă regizoarea.
“Am văzut o demonizare a patronatului și o victimizare exagerată a angajatului”, spune un alt spectator, referindu-se la scenele în care sunt prezentate abuzuri față de muncitorii vietnamezi și nepalezi care lucrează la noi în țară, în special în construcții.
“Teatrul e un instrument de critică, nu de ridicare în slăvi a patronatului. Eu am plecat de la povestea lui Creangă. Cel mai interesant mi se pare: de ce cucoana are voie să fie leneșă și un leneș nu? Creangă mi se pare subversiv”, încheie Cărbunariu.
Echipa spectacolului “Frontal” (o adaptare foarte liberă după “Povestea unui om leneș” de Ion Creangă):
regie și scenariu: Gianina Cărbunariu
scenografie & video: Mihai Pacurar
documentare: Valer Simion Cosma
mișcare scenică: Ioana Marchidan
muzică: Ciprian Iacob
light design: Cristian Niculescu
asistent regie: Vlad Socea
cu: Emanuel Becheru, Paul-Ovidiu Frilensăr Cosovanu, Nora Covali, Corina Grigoras, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu, Lucretia Mandric, Ruxandra Maniu, Andrei Merchea Zapotoțki, Cristina Mihăilescu, Mircea Postelnicu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro