Astfel, McBride devine persoana care și-a asumat deschis transexualitatea cu cea mai înaltă funcție în stat din America și îl va înlocui pe senatorul democrat Harris McDowell, care nu a mai candidat pentru un nou mandat.
McBride, care a făcut istorie la Convenția Națională Democrată în 2016, când a devenit prima persoană transgender care a vorbit vreodată la o convenție a partidelor majore din SUA, era de așteptat să câștige votul în statul considerat un fief al democraților.
Există în acest moment patru senatori statali transgenderi în Statele Unite: în statul Virginia, Danica Roem, în Colorado, Brianna Titone și în New Hampshire Lisa Bunker și Gerri Cannon. Președintele Campaniei pentru Drepturile Omului, Alphonso David, a salutat marți seara victoria lui McBride.
„În această seară, Sarah a făcut istorie nu doar pentru ea, ci pentru întreaga noastră comunitate”, a spus David. „Ea dă glas marginalizatilor ca reprezentant al lor și apărător. Această victorie, prima dintre ceea ce mă aștept să fie multe în cariera ei, arată că orice persoană își poate realiza visul, indiferent de identitatea de gen sau de orientarea sexuală.”
Sarah McBride s-a născut în Wilmington, statul Delaware, orașul unde își are reședința și Joe Biden, candidatul democraților la alegerile prezidențiale din acest an. În 2014, Sarah McBride s-a căsătorit cu Andrew Cray, un alt activist al mișcării pentru drepturile LGBT, care, la patru zile după nuntă, a murit de cancer.
Delaware este al doilea cel mai mic stat american ca suprafață, după Rhode Island, și are o populația de aproape un milion de locuitori, 973.000.