Şeriful comitatului Maricopa i-a făcut cadou lui Sarah Palin un set de lenjerie intimă similar cu cel pe care trebuie să-l poarte deţinutele de la închisoarea din Phoenix.
„Tocmai i-am urat bun venit lui Sarah Palin în comitatul nostru. Am avut o discuţie drăguţă şi i-am dat o pereche de chiloţi roz”,a scris Arpaio pe pagina sa de Twitter.
Fosta guvernatoare a Alaskăi a ajuns vineri în Phoenix în cadrul turneului său electoral în vederea obţinerii sprijinului pentru candidaţii republicani pentru alegerile de la 2 noiembrie.
Sarah Palin nu a putut fi contactată pentru a confirma informaţia.