Mai mulţi invitaţi au trecut pragul Castelului Peleş pentru a sărbători cea de-a 67-a aniversare a Alteţei Sale Regale. Cu toţii au fost decoraţi, chiar de Principesa Margareta în fastuosul hol de onoare în cadrul unei ceremonii. Decorația Regală „Nihil Sine Deo” a fost conferită lui Mircea Cărtărescu, ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, lui Vasile Moldoveanu și Societății Naționale de Cruce Roșie din România (cu ocazia aniversării a 140 de ani de la fondare). „Este fără îndoială o mare onoare pentru mine pe care simt că o merit prea puţin, dar mereu eu am fost alături de Casa Regală. Regele Mihai a fost pentru mine un exemplu, a avut o carieră exemplară şi a fost una dintre persoanele care mi s-au părut cele mai semnificative din istoria României. Am avut mari emoţii”, a precizat poetul Mircea Cărtărescu.
Ministrul Educației, Adrian Curaj, a fost învestit cu „Medalia Custodele Coroanei”. Au mai primit distincția și Corina Șuteu, Anca Harasim, Dan Mocanu, Simona Baciu, Dana Pârtoc, Monica Minoiu, S.P. OMahoney, Radu Dop, Mugurel Mărgărit-Enescu și Mihaela Minu. „Am avut şansa în ultimii ani şi să lucrez la bordul fundaţiei Principesei şi a fost pentru mine o experienţă de viaţă deosebită, e experienţă care prevesteşte că putem face fiecare dintre noi lucruri deosebite .Pentru mine această decoraţie este neaşteptată şi extraordinară. Pentru Principesa Margareta mesajul meu este unul de mulţumire , am avut şansa să fiu aproape de Alteţa Sa Regală în atâtea iniţiative frumoase şi sper să am şansa în continuare să îi fiu alături şi îi doresc sănătate şi numai bine. Pentru Regele Mihai cu toţii cred că avem un gând profund şi ne rugăm ca binele să vegheze asupra Majestăţii Sale” a declarat Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

La aniversarea principesei Margareta a fost prezent şi Prim-ministrul Dacian Cioloş, împreună cu soţia sa, Valerie şi viceprim-ministrul Vasile Dâncu, împreună cu Maria Dâncu.

 „Este un eveniment de suflet . Principesa Margareta este un om care s-a dedicat de mai mulţi ani României şi este ocazia să o sărbătorim”, a declarat Cioloș.

Cei doi demnitari şi soţiile lor au fost întâmpinaţi de Custodele Coroanei și Principele Radu în Biroul Regelui, apoi au participat la un concert aniversar în Sala de Muzică. Evenimentele de la Castelul Peleş s-au încheiat cu o recepţie în Salonul Maur, acolo unde Principesa Margareta s-a adresat invitaţilor.

„Vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră la Castelul Peleş. Nu consider această seară drept o aniversare personală, ci o ocazie pentru a ne arăta cu toţii ataşamentul faţă de rege şi coroană. De altfel, sunt mândră să spun că în ziua de 26 martie noi sărbătorim proclamarea Regatului României. Majestatea Sa doreşte ca întreaga societate să fie solidară în sărbătoarea celor 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României şi a statului român modern. Să ne rugăm pentru ca Majestatea Sa să nu sufere şi să aibe zile liniştite. Cel mai bun fel de a ne arăta respectul şi iubirea pentru Rege este să fim patrioţi, să dăm dovadă de înţelegere şi conştiinţă civică, să ne respectăm unii pe alţii”

Principesa Margareta a României a fost desemnată Custode al Coroanei după retragerea din viaţa publică a Regele Mihai I anunţată oficial pe 2 martie. Regelui i s-au depistat probleme grave de sănătate, iar în urma deciziei de a se retrage din viaţa publică, Regele Mihai I transmis următorul mesaj: „În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”. Regele este într-o stare stabilă, dar din cauza gravității diagnosticului, este îngrijit la reședința sa din Aubonne de o echipă de medici.

 

Citește și: Regele Mihai se retrage din viața publică | Succesiunea la tron, rescrisă de trei ori

Ultimele vești despre starea de sănătate a Regelui Mihai. Principesa Margareta a vorbit în premieră

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News