Coada celor ce poftesc la ciorba de peste, care este oferită gratis, are peste 50 de metri lungime.
„Or să plece până la urmă și spre case, mâine începe anul școlar”, spun bucătarii.
„Vom găti până diseară, când încep jocurile de artificii”, ne-a spus pescarul/bucătar Emil Dragnea.
Sunt pe foc 50 de ceaune, care sunt puse la gătit cu o nouă compoziţie imediat după ce sunt golite pentru miile de meseni.
Pescarii de la ceaune lucrează pentru „Sărbătoarea borșului de pește” de la ora 8:00 și vor continua să lucreze până seara. Fiecare pescar are două ceaune pe care le umple și le fierbe de aproximativ cinci ori, de dimineața până seara.
La sărbătoare participă și copiii grădiniței din Jurilovca.
Atmosfera? Pește, mici, vin, lipoveni, machidoni, geamparale, copii obosiți care plâng, grătare, foc la ciorbe și multă, multă lume.
Foto: Dumitru Angelescu