Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul s-a născut la jumătatea secolului al VIII-lea, la Constantinopol, părinții săi fiind înalți demnitari. Printre rudele sale se numărau doi împărați ai Imperiului Bizantin: Leon Isaurul (717-740) și Constantin Copronimul (740-775).

Orfan de tată de la vârsta de 3 ani, Teofan a fost crescut de împăratul Constantin Copronimul care, în înțelegere cu unul dintre demnitari, l-a logodit la vârsta de 12 ani, cu fiica acestuia, urmând ca la vârsta cuvenită să fie căsătoriți. Numai că cei doi tineri au hotărât în ziua nunții să trăiască în deplină curăție; au împărțit mare parte din avere săracilor, Sfântul Teofan rămânând să îndeplinească atribuțiile de înalt funcționar al imperiului.

După moartea părinților, s-au hotărât amândoi pentru viața monahală, soția primind numele de Irina în Mănăstirea Prinkipos, iar Sfântul Teofan a intrat în Mănăstirea Polihroniu, în Singriania.
Timp de șase ani a îmbinat rugăciunea cu munca, copiind diferite texte și ridicând un așezământ mănăstiresc în insula Calonim.

A participat la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea (787). În timpul mișcării iconoclaste a fost exilat de Leon Armeanul (813-850) în insula Samotracia. Deja bătrân și bolnav, după 23 de zile de exil a murit.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

SĂRBĂTORI RELIGIOASE 12 martie: Sfinţi pomeniţi astăzi

Calendarul Ortodox: Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

Calendarul Greco-catolic: Sf. cuv. Teofan; Sf. Papă Grigore Dialogul. Pomenirea tuturor cuvioșilor sihaștri și călugări

Calendarul Romano-catolic: Ss. Inocențiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, m.

Sursa foto: www.doxologia.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI