Totul face parte dintr-un nou plan strategic de inversare a trendului de depopulare a zonelor rurale și de stimulare a activității economice.

Ajutorul din partea guvernului pentru achiziționarea proprietății vine ca un grant nerambursabil către gospodărie și poate ajunge până la 15.000 de euro.

În orice caz, nu poate acoperi mai mult de 50% din valoarea casei sau a costurilor renovării și nu poate depăși suma declarată.

Grantul se acordă celor care își înregistrează reședința într-un oraș mic din Sardinia sau celor care își transferă reședința înregistrată în termen de 18 luni de la cumpărarea casei sau de la data finalizării lucrărilor.

Persoanele care își au deja reședința inițială într-un alt oraș mic de pe insulă nu pot aplica pentru grant.

Președintele Sardiniei, Christian Solinas, a explicat că măsura a fost adoptată cu scopul de a face insula un loc mai bun de locuit și pentru a oferi noi oportunități cetățenilor.

„Am creat condițiile pentru ca tinerii să decidă să rămână și să (dezvolte) structura economică a celor mai fragile teritorii”, a spus acesta.

El speră ca prin aceste granturi, tot mai mulți tineri să decidă să-și întemeieze familii aici,

Pe lângă această inițiativă regională, există și alte proiecte dedicate reabilitării locuințelor abandonate.

Printre acestea se numără și proiectul de case la 1 euro, care a prins rădăcini și în Sardinia. Printre municipalitățile insulare implicate sunt Montresta, Nulvi, Romana, Ollolai și Bonnanaro.

Urmărește-ne pe Google News