O persoană a sunat la numărul de urgență 112 și a cerut ajutor pentru a scoate șarpele din scara blocului aflat pe strada Republicii.
„În urma primirii apelului, un echipaj de jandarmerie a ajuns imediat la faţa locului şi a reuşit să prindă şarpele de 70-80 de centimetri lungime, utilizând un dispozitiv specific. Ulterior, acesta a fost eliberat în mediul natural”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei.
Aceștia au precizat că în astfel de situaţii trebuie procedat la fel, adică trebuie cerut sprijinul autorităţilor prin numărul de urgenţă 112.