UPDATE, ORA 17.40 – Pirotehniștii din cadrul ISU Vrancea au descoperit ulterior alte 5 bombe pe lângă cea scoasă la suprafață de un vrâncean în timp ce făcea lucrări agricole pe un teren de la marginea Focșaniului. Sunt, astfel, în total, 6 bombe a câte 500 de kilograme fiecare.
Specialiștii transmit însă că focșănenii nu au motive de îngrijorare, în condițiile în care bombele sunt cu trotil, adică un exploziv stabil, care nu se declansează la mișcare, ci doar prin amorsare cu alt exploziv.
Până la această oră, au fost scoase din pământ două bombe din cele șase. Imediat ce vor fi scoase toate cele șase bombe, vor fi transportate pe un teren la Milcovul, unde vor fi detonate.
Specialiștii iau în calcul devierea traficului de pe DN2 E85 pe perioada în care se va face transportul bombelor spre locul în care vor fi dezamorsate.
Deocamdată, nu se știe când se va întâmpla acest lucru, în condițiile în care încă se lucrează pentru scoaterea bombelor și este posibil ca pirotehniștii să mai găsească și altele, așa că vor continua săpăturile în zonă.
Bomba de aviație descoperită de agricultor are o greutate de 500 de kilograme și se află la circa 400 de metri de șoseaua europeană.
„Echipa pirotehnică acționează pentru ridicarea unei bombe de aviație de 500 de kilograme, la ieșirea din Focșani spre Golești și transportarea acesteia, în condiții de siguranță, într-o zonă care să permită distrugerea în condiții de siguranță a acesteia” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.
Mai multe echipaje de polițiști și pompieri au fost mobilizate la fața locului, în condițiile în care nu se știe dacă bomba este încă activă sau nu.
La această oră, echipele de pirotehnicieni, ajutate de un buldoexcator, încearcă să mute bomba de mari dimensiuni din loc, însă misiunea este extrem de riscantă.
Ulterior, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au anunțat că în total sunt aproximativ șase bombe de aviație și că la această oră se ia în calcul evacuarea zonei și devierea traficului de pe DN2 E85.
Dacă ar fi activă și ar exploda, o astfel de bombă de aviație ar produce dezastru pe circa 1.5 kilometri în jur.
Citește și: Motivul crimei din Botoșani, unde o tânără a fost ucisă de un minor. El ar fi vrut să se sinucidă, înainte de fapta sa