Preşedintele conservator al Parlamentului, Mohammad-Bagher Ghalibaf, primarul Teheranului Alireza Zakani şi Saïd Jalili, un fost negociator ultraconservator în dosarul nuclear iranian, se numără printre candidaţii care ar putea să-l înlocuiască pe fostul președinte Ebrahim Raisi, mort într-un accident de elicopter,
De asemenea, printre cei selectați care își vor putea face campanie este și Amir Hossein Ghazizadeh Hashemi, şeful ultraconservator al Fundaţiei Martirilor, dar şi Mostafa Pourmohammadi, un fost ministru de Interne.
Un singur reformator, printre cei șase candidați
Singurul reformator în cursă este un deputat din oraşul Tabriz (nord-vest), Massoud Pezeshkian, un fost ministru al Sănătăţii.
Consiliul l-a descalificat pe populistul Mahmoud Ahmadinejad, în vârstă de 67 de ani, care voia să revină în postul pe care l-a ocupat în perioada 2003-2015. Mahmoud Ahmadinejad a fost îndepărtat şi în alegerile din 2021 şi 2017.
Un alt veteran, Ali Larijani, un fost preşedinte al Parlamentului, considerat moderat, a fost de asemenea respins.
Consiliul Gardienilor nu şi-a justificat în mod public alegerile, dar la alegerile din 2021, el a selectat şapte candidaţi. Acest lucru i-a deschis calea lui Ebrahim Raisi, candidatul conservatorilor şi ultraconservatorilor atunci, ales cu uşurinţă în primul tur.
Ebrahim Raisi a murit, după ce elicopterul în care se afla împreună cu alți oficiali iranieni s-a prăbușit, duminică, 19 mai, într-o zonă montană, greu accesibilă, din nord-vestul țării.
Ulterior, Iranul anunță că armata nu a găsit elemente suspecte în prăbușirea elicopterului în care se afla președintele Ebrahim Raisi.