UPDATE 29 februarie, ora 17.30: Vineri seară, cei șase chinezi au părăsit hotelul din Slatina, fără a înștiința autoritățile, motiv pentru care polițiștii le-au făcut dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, informează Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului.
Cei șase nu au manifestat simptome și nu provin din zona afectată a Chinei. Totuși, reprezentanții DSP Olt au instituit pentru ei procedura de auto-izolare la respectivul hotel.
Știrea inițială:
Cei şase asiatici au ajuns pe aeroportul Otopeni la 25 februarie. De acolo au plecat la Slatina şi s-au cazat la un hotel din oraş. A doua zi, cei şase au făcut naveta cu un autobuz în Drăgăşani, Vâlcea, la o firmă.
De pe 27 februarie cei şase cetăţeni chinezi sunt izolaţi în camerele de hotel din Slatina, unde vor rămâne 10 zile pe cheltuiala lor.
„Din informaţiile mele, ei au trecut prin Aeroportul Otopeni pe data de 25 februarie. Au venit în Slatina, iar colegii de la DSP i-au identificat pe baza informaţiilor primite de la punctul de trecere a frontierei. Au fost contactaţi şi în acest moment se află în izolare la hotelul în care s-au cazat. În izolare sunt din 27 februarie. Din informaţiile pe care le am au făcut o deplasare în zona Drăgăşani”, spune Florin Homorean, prefect de Olt, citat de Mediafax.
Reprezentanţii DSP Olt precizează că cei şase chinezi trebuie să fie izolaţi la domiciliu pentru că vin dintr-o zonă a Chinei unde este risc de îmbolnăvire cu coronavirus.
Prefectura Olt este pregătită să acorde inclusiv sprijin financiar din fondul de urgenţă pentru ca cei şase să nu iasă în comunitate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro